Tuesday, May 8, 2007

System overload!!!

Exista momente in care totul pare fara iesire si iti vine sa urlii catre cer "Why me??". Ca un cobai prins intr-un labirint complex, ne invartim si obosim sa mai cautam portita catre lumina. Suna cunoscut? Eu cred ca da, cu totii trecem prin astfel de stari. Unii se exteriorizeaza, altii traiesc totul in ei. Cert e ca fiecare dintre noi isi vede propria drama drept cea mai "dramatica"...Moments when the world caves in, the sky falls down and you lose the will to fight.
Ce se intampla atunci cand te simti singur, parasit de prieteni, sufocat de amintiri intunecate, exploatat de sefi si deadline-uri? Atunci intram in pretioasa stare de blocaj mental, de SYSTEM OVERLOAD! Atunci cand vrei doar sa te retragi intr-un colt sa iti plangi de mila, sa te ratacesti pe strazi printre milioane de john does, sa incerci sa te pierzi intre ei, sa urmaresti cu privirea si pasul o alee lunga intr-un parc... sa respingi orice contact cu planul real, sa te ascunzi de tine...

"Sadness is beautiful, loneliness is tragical..." canta AJ in "departata" mea copilarie. N-as prea vrea sa il aprob, dar, in momentele de cadere in letargie, par foarte reale aceste ganduri. Dar de ce trebuie sa existe aceste stari? Oare doar prin pendularea intre bine si rau, putem aprecia cu adevarat binele? Poate ca aceste doua concepte nici nu exista si doar le-a fabricat mintea umana, obosita si plictisita... Sau doar omul este sado-masochist de la natura? Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima! Carpe diem! Don't worry, be happy! YEAH RIGHT and pigs do indeed fly, don't they?!! Fericiti cei saraci cu duhul... mare adevar! Imagine a world where we would stop over-analyzing everything... a world with simple facts, problems, solutions. Mai bine orbit pe viata de naivitate, decat lucid, constient de toate jocurile si meschinariile sociale. What you don't know, can't hurt you... Sau dupa cum spuneam la un moment dat: Si cortina se ridica, esti sigur ca vrei sa vezi ce se ascunde in spatele ei?
Bineinteles ca nu ne putem abtine, doar misterul Cutiei Pandorei este irezistibil nu-i asa? Ne aruncam cu capul inainte in gol, ne calculam caderea si deziluzia, dar suntem datori fata de noi insine sa o facem. Mintea umana este predestinata la auto-tortura. Ne echipam cu false probleme si pornim la drum, ne consumam repede ca un bat de chibrit aprins si rezolvam exact NIMIC. Ne irosim existenta si asa cum mult prea limitata. Zambeste, maine poate fi mai rau:).

Interesant cum te trezesti intr-o zi si toate trag de tine, prietenii, scoala, parintii, sufletul, trecutul, prezentul, viitorul... iar tu ajungi sa te infurii cu tine insuti, in unele cazuri sa te superi pe Dumnezeu ca sa nu iti asumi vina, sa nu mai poti reactiona, sa vrei sa nu-ti mai pese de nimic, sa inventezi un buton de STOP pe care sa apesi cu cea mai mare satisfactie. Sa traiesti un timp in paralel cu o lume inghetata si sa poti distruge sau repara orice.

"Just have a little patience... I'm feeling your frustration... the pain will stop... in time. My heart is numb has no feeling." Si ca sa ingrop de tot topicul "inspirat" de astazi o sa intru in sursa primordiala a deznadejdii THE ALLMIGHTY LOVE, cea mai distructiva dintre toate sursele. Un mix chimic dezechibrat care da nastere unor mutatii emotionale care ne arunca intr-o amorteala metafizica, care seamana cu betia din multe puncte de vedere. "Nimeni n-o sa iti explice ce e dragostea/ Asta singur intr-o zi de vara o vei afla/ Si atunci sa nu uiti de inima ta.../ Binele si raul in jurul tau se vor juca/ Lumea asta moarta va-ncerca sa-ti fure dragostea/ Si atunci sa nu uiti de inima ta..."

Dupa un timp aceste stari de ultimate chaos isi gasesc rezolvarea intr-un fel sau altul. La fel cum te-ai inclinat te poti si ridica. Ceea ce este mai dificil, este faptul ca in aceste momente de gradul 0 pierzi controlul sau, mai exact, preferi sa te izbesti de zid decat sa te mai lupti cu fraiele presiunii crescande. You simply let got... La acest topic nu exista concluzie... Va las pe voi sa ma luminati. Keep on smiling, the sun is gonna keep on shining... nu pentru mult timp!

4 comments:

Vlad said...

Am ramas profund surprins de ideea pe care o ai fatza de tot, mai ales de partea cu iubirea.Ai dreptate a iubii este greu ,dar este mai greu sa iti fie impartasit acest sentiment.Fiecare dintre noi stim ,sau daca nu, vom afla in curand ca exista o singura iubire...acea iubire care ne fura mintiile, ne fura sufletele si care ne tine bine prinsi.Este vorba despre iubirea "perfecta" pe care o avem o singura data in viatza (asta intamplandu-se in timpul adolescentzei.)...ehe..cine a trecut prin asa ceva stie si-mi da dreptate:"NU O VOI UITA NICIODATA".
Dar, fara sa ne dam seama vine acel "criminal" invizibil,imposibil de oprit care reuseste sa macine tot,ce mai ...criminalul perfect,timpul.Timpul reuseste sa ne desparta de amintiri si reuseste sa ascunda tot.Concluzia este sa asteptam sa treaca timpul si sa incepem sa privim lumea prin alti ochi....cu o privire calda pentru minunatul viitor :)

Supergirl said...

Nu am vrut sa pun in prim plan iubirea in acest post, dar prin insasi stilul ei iese mereu in fata. Starea de "system overload" descrisa aici poate aparea din "n" alte situatii de care ne lovim. Ce este interesant este cum putem iesi mai repede din ea si prin ce metode. Timpul este inamicul numarul unu de multe ori, dar tot el inneaca tot si vindeca aproape orice...

Anonymous said...

"Si lasa lumea sa se-nvarta toata!
Mai tineri nu ne facem niciodata!"
("Imblanzirea scorpiei - W. Shakespeare)

Eu sunt de parere ca nostalgiile nu-si mai au rostul si nici nu trebuie sa deplangem timpul pierdut si nici sa ne pierdem speranta ca vom gasi dragostea, linistea, succesul si la 25, 30, 35, 45, 50......etc.

Avansarea in varsta nu e un lucru negativ. Si nu inteleg de ce trebuie sa visam la iubirea care ne fura mintile si face din noi orbi si bezmetici pe unde apucam, doar exaltati de un sentiment. E prea rudimentar. Cred ca prin varsta, sentimentul dragostei, al succesului, al linistii poate capata intelesuri multiple, se poate imbogati pt ca si noi ne-am schimbat in timp.

E ca in anotimpuri. E deosebita vara prin exaltare si prin nuante crude si nealterate, insa toamna e de o mie de ori mai nuantata, mai complexa, mai tainica, mai contemplativa. De ce ne opunem ciclului naturii??? Nu inteleg.
De ce sa ne refuzam schimbarea?
De ce sa ne refuzam devenirea?
De ce sa ramanem atarnati in cuiul trecutului?
De ce sa ramanem ca niste stane de piatra?

Sa nu va sperie discursul meu. Nu am 50 de ani!!! Am 23 si, vorba lui Caragiale: "vaz si simtz monstruos"
Eu imi doresc sa ating batranetea si sa ma bucur de ea cum m-am bucurat de copilarie si acum de tinerete.
Mi se pare un cosmar nesfasit si derizoriu sa trag cu toti dintii de ceva efemer si CARE S-A DUS!

Si, cred ca exemplul lui Picasso este demn de urmat. In marturiile lui, exista la un moment dat un pasaj in care spune ca pana la 20 de ani a invatat sa picteze ca Rafael, si apoi, pana la 50 a invatat sa picteze ca un copil. Deci, daca ne agatam de imaginea copilariei, nu trebuie sa obosim ca nu se intampla acum, trebuie sa asteptam cei 50 de ani (care, btw, erau considerati ca fiind apogeul fiintei umane de catre cei vechi).

Stiu ca pare ca vorbesc din citate, dar nu-mi pot oprii un vers de-al Parazitilor care-mi bantuie creierii: sunt inofensiv, dar gandesc criminal (sau ceva de genu').

Timpul nu e criminal. E ca si cand ai invinovati o furtuna ca a omorat nu stiu cati oameni sau ca aia din Africa - din cauza Africii - mor de foame ca nu se face altceva la ei decat banana.....c'mon!

Eu zis ca nu va mai fie frica de laba gastei sau de ridurile pe gat (aviz fetelor) si nici de scaderea potentei sau a entuzismului (aviz baietilor). Eu zic sa mergeti la munte, sa dansati pana nu mai puteti, sa beti, sa faceti copii, sa va dati cu capetele de pereti, sa faceti bani, sa aveti 3 c...e, sa va imbolnaviti, sa muriti, sa va vindecati, sa ..................

Cugetati mai tarziu

Antyrus said...

ah, starea de "overload" . Putem iesi din ea cel mai repde daca o lasam sa vina si sa traca, Stiii, chestia aia cu inotul impotriva curentului....uneori e imposibil sa inoti impotriva, dara daca lasi valurile sa te duca, ajungi la tarmuri mai insorite. Intr-un loc nou, unde nu ai mai fost, interesant sau nu. Poti sa o iei de la capat, ca si cum ai incepe o pagina noua. Nu putem mereu sa ne impotrivim destinului, chiar daca ne place sa credem ca noi il cream. Acceptam lupta, invatam lectia pe care ne-o da si nu conteaza daca am invins sau nu. Conteaza doar daca mergem mai departe si cautam iesirea sau ramanem blocati in labirint.