M-am tot gandit ce sa scriu la acest subiect-labirint in care te pierzi usor... cel mai fascinant subiect-tabu. Tot ce pot afirma din "vasta" mea experienta si a celor din jurul meu este ca nimic nu este mai atractiv pentru om decat ideea de interzis, de breaking the rules, de libertate ascunsa, este vorba aici de o capcana in care ne lasam prinsi, constienti fiind ca odata muscat marul ispitei... orice echilibru de cuplu se transforma in haos.... un haos pe care ni-l asumam din clipa in care incalcam limitele "firesti"....
Totul se reduce la eterna stare de fapt: imi doresc mereu ce nu am si cand il obtin imi doresc altceva, un joc irational de-a vanator si vanat, ambele roluri fiind preferate in defavoarea unei stabilitati de cuplu deja create. Eterna cautare...
Sa nu va mintiti vreodata ca daca inselati, viata in doi va mai fi vreodata la fel... pentru ca va mintiti frumos. O aventura descoperita accidental, marturisita sau ascunsa, oricum a fi ea, macina incet si sigur increderea si respectul in viata de cuplu si in timp totul se prabuseste ca un castel de carti... nu mai ramane nimic. Uneori nu doar relatii, familii, ci si prietenii de-o viata se rup... pentru o zi de nepermis... de evadare... de euforie. Se ajunge chiar la situatii care ne pun vietile in pericol, la drame, la traume psihice grave...
Nimic nu este mai devastator decat sentimentul de tradare. A trada= vinovatie ce duce la stari depresive si situatii de conflict cu sine; a fi tradat= sentimentul de "I am not good enough", ce duce la depresii acute si slabirea increderii in sine. Este ca la ruleta ruseasca, toti sufera la final. Ramane doar sa ne intrebam daca merita.
Cu toate acestea... cu totii visam cu ochii deschisi la escapade romantice, aventuri electrizante care ne trezesc toate simturile la viata, care ne umplu de energie si emotie, indiferent daca suntem intr-o relatie sau nu... Misterul, noutatea ne creeaza scenarii mentale si ne invadeaza gandurile, ajungand sa se materializeze... sau nu... O doza de egoism absolut, o clipa traita doar pentru tine, in care te scufunzi cu elan legat la ochi si cu ratiunea inghetata. Asa e omul si am spus totul prin asta.
Desigur ca exista si oamenii care inseala fara mustrari de constiinta, regulat si sistematic, adevarati experti ce pot avea o existenta duala fara probleme, ce jongleaza cu mai multe vieti fara a fi prinsi, dupa regula "what you don't know can't hurt you". Nu-i condamn, trebuie doar sa poti trai in minciuna pana ajungi si tu sa te crezi, e un stil de viata ce tine de structura etica, de educatie, de cum ne definim binele si raul sau... mai simplu... a alege sa nu iti pui prea multe intrebari si sa "go 4 it", "carpe diem", sa te lasi indrumat de instincte pana la capat fara reflectie.
Nu incurajez tradarea cand o relatie este echilibrata, dar nu incurajez nici acei oameni care aleg o existenta fada, fara nici urma de trairi intense, care sunt prinsi intr-o permanenta lupta cu sine, dorindu-si aprins sa se lase dusi de val, insa care nu au curajul sa "traiasca" nici macar o clipa. 
Desigur ca exista mereu optiunea de a iesi dintr-o relatie cand simti ca iti doresti altceva sau pe altcineva, totul se reduce la alegere, insa putini o pot face. Teama de a ramane singur de a pierde si persoana de langa tine si "muza", ispita la care visezi, dintr-un singur foc...
De multe ori aceste ispite sunt fabricate mental de noi, ajungand mai tarziu sa constatam ca nu aveau nimic din ce ne-am imaginat nici psihic, nici fizic, totul fiind o iluzie, singura adevarata atractie fiind generata de faptul ca este ALTCEVA, o NOUA experienta. Si uite asa ajungem sa ne trezim ca am pierdut totul pentru NIMIC. Si mai grav este ca multi dintre noi sunt constienti ca aceasta a treia persoana nu este nici pe departe "partida secolului", ci dincontra o persoana fara cine stie ce calitati si... totusi fiind nepermis contactul cu el/ea, se transforma in obiectiv de cucerire. Ajung din nou la concluzia ca omul este sadomasochist de la natura!
Spunea Madonna intr-o melodie de-a ei "And I'm not sorry... It's human nature"... greu de judecat, pentru ca daca privim in noi insine cu totii am fost cel putin de 10 ori vinovati de dorinte ascunse cu persoane diferite de viata de cuplu. Nu afirm ca a insela cu gandul= a insela cu fapta, insa nu poti arunca cu piatra cand si tu sadesti cu mana ta samanta ispitei. Suntem twisted cu totii si tocmai de asta ne infranam propria fericire, pentru ca noi cautam in permanenta reinventarea ei, noi definitii, noi experiente... si in final nu mai stim ce si cum este.
Ieri seara pasii m-au purtat din nou la Sala Rapsodia de pe Lipscani, o tentativa reusita de a evada din nou din cotidianul amortit de rutina. Va invit sa veniti si voi sa vedeti un show total, plin de umor si mesaje cu si despre Romania, eterna sursa de inspiratie. O productie "Made in Romania" by nimeni altul decat Dan Puric. Piesa surprinde imaginea cuplului in lupta cu el insusi, lupta ce ajunge a fi purtata cu o societate sufocata de prejudecati, care este omniprezenta. Ea este un "observator" care conduce din umbra mai toate actele ajungand uneori sa fie distructiva. Laitomotivul iubirii sparge usor cadre concepute dupa sablonul a diferite arii culturale (franceza, spaniola, rusa, portugheza). Mixul intercultural este dominat de spiritul de supravietuire pur sange romanesc, de vesnica improvizatie a romanului. Viata militara, grandomania, obsesia emigrarii in America drept oaza fermecata, rolul de victima/vanat si calau/vanator etc. sunt doar cateva dintre elementele acestui mozaic teatral semnat Dan Puric. Muzica, dans, lumini... un tot energic despre trecut, prezent si viitor, pe care vi-l recomand cu mare drag!
M-am tot gandit ce sa scriu la acest subiect-labirint in care te pierzi usor... cel mai fascinant subiect-tabu. Tot ce pot afirma din "vasta" mea experienta si a celor din jurul meu este ca nimic nu este mai atractiv pentru om decat ideea de interzis, de breaking the rules, de libertate ascunsa, este vorba aici de o capcana in care ne lasam prinsi, constienti fiind ca odata muscat marul ispitei... orice echilibru de cuplu se transforma in haos.... un haos pe care ni-l asumam din clipa in care incalcam limitele "firesti"....
Totul se reduce la eterna stare de fapt: imi doresc mereu ce nu am si cand il obtin imi doresc altceva, un joc irational de-a vanator si vanat, ambele roluri fiind preferate in defavoarea unei stabilitati de cuplu deja create. Eterna cautare...
Sa nu va mintiti vreodata ca daca inselati, viata in doi va mai fi vreodata la fel... pentru ca va mintiti frumos. O aventura descoperita accidental, marturisita sau ascunsa, oricum a fi ea, macina incet si sigur increderea si respectul in viata de cuplu si in timp totul se prabuseste ca un castel de carti... nu mai ramane nimic. Uneori nu doar relatii, familii, ci si prietenii de-o viata se rup... pentru o zi de nepermis... de evadare... de euforie. Se ajunge chiar la situatii care ne pun vietile in pericol, la drame, la traume psihice grave... 
Nimic nu este mai devastator decat sentimentul de tradare. A trada= vinovatie ce duce la stari depresive si situatii de conflict cu sine; a fi tradat= sentimentul de "I am not good enough", ce duce la depresii acute si slabirea increderii in sine. Este ca la ruleta ruseasca, toti sufera la final. Ramane doar sa ne intrebam daca merita.
Cu toate acestea... cu totii visam cu ochii deschisi la escapade romantice, aventuri electrizante care ne trezesc toate simturile la viata, care ne umplu de energie si emotie, indiferent daca suntem intr-o relatie sau nu... Misterul, noutatea ne creeaza scenarii mentale si ne invadeaza gandurile, ajungand sa se materializeze... sau nu... O doza de egoism absolut, o clipa traita doar pentru tine, in care te scufunzi cu elan legat la ochi si cu ratiunea inghetata. Asa e omul si am spus totul prin asta.
Nu incurajez tradarea cand o relatie este echilibrata, dar nu incurajez nici acei oameni care aleg o existenta fada, fara nici urma de trairi intense, care sunt prinsi intr-o permanenta lupta cu sine, dorindu-si aprins sa se lase dusi de val, insa care nu au curajul sa "traiasca" nici macar o clipa. 
Desigur ca exista mereu optiunea de a iesi dintr-o relatie cand simti ca iti doresti altceva sau pe altcineva, totul se reduce la alegere, insa putini o pot face. Teama de a ramane singur de a pierde si persoana de langa tine si "muza", ispita la care visezi, dintr-un singur foc...
De multe ori aceste ispite sunt fabricate mental de noi, ajungand mai tarziu sa constatam ca nu aveau nimic din ce ne-am imaginat nici psihic, nici fizic, totul fiind o iluzie, singura adevarata atractie fiind generata de faptul ca este ALTCEVA, o NOUA experienta. Si uite asa ajungem sa ne trezim ca am pierdut totul pentru NIMIC. Si mai grav este ca multi dintre noi sunt constienti ca aceasta a treia persoana nu este nici pe departe "partida secolului", ci dincontra o persoana fara cine stie ce calitati si... totusi fiind nepermis contactul cu el/ea, se transforma in obiectiv de cucerire. Ajung din nou la concluzia ca omul este sadomasochist de la natura!
Spunea Madonna intr-o melodie de-a ei "And I'm not sorry... It's human nature"... greu de judecat, pentru ca daca privim in noi insine cu totii am fost cel putin de 10 ori vinovati de dorinte ascunse cu persoane diferite de viata de cuplu. Nu afirm ca a insela cu gandul= a insela cu fapta, insa nu poti arunca cu piatra cand si tu sadesti cu mana ta samanta ispitei. Suntem twisted cu totii si tocmai de asta ne infranam propria fericire, pentru ca noi cautam in permanenta reinventarea ei, noi definitii, noi experiente... si in final nu mai stim ce si cum este.
