Monday, February 16, 2009

This is a TOAST... to US... to the people who have us, the losers who had us and the lucky bastards who will meet us!

Postul acesta s-a vrut o scrisoare deschisa in atentia oamenilor fara coloana vertebrala, oamenilor prea slabi ca sa se ancoreze in valori precum: demnitate, bun simt, cuvant... oamenilor care nu pot inainta in viata pe propriile picioare, care dezvolta foarte usor obsesii, pe care le confunda cu iubirea si prietenia... obsesii ce developeaza acte disperate, egoiste, care coboara pana la ultimul nivel de degradare umana. Oameni care manipuleaza prin santaj emotional, generand mila si atentie over and over again. Oameni care fac un lucru frumos doar pentru a compensa un lucru urat pe care l-au facut, care nu stiu cand sa se opreasca, care lupta pentru false idealuri... Astfel de caractere mari ne paraziteaza existenta provocand un dezechilibru total si trebuie eliminati brutal si irevocabil, precum scoti un plasture.
Rabdarea, altruismul si dorinta de a fi bine alimenteaza, nu vindeca sindromul descris mai sus... si o spun cu mare certitudine, pentru ca, fara voia mea, am devenit expert in astfel de cazuri. Mai mult, am constatat ca aveam dreptate:), cand acesti wannabies reusesc sa isi schimbe cat de cat centrul de interes, tot ce a fost in urma capata alte valori si se intorc la originile egoiste. Ce nu inteleg eu si condamn este faptul ca inca se agata de tine, nu te lasa sa traiesti, sa respiri din nou viata... tot reapar ca niste copii rasfatati, care vor sa faca "nanananana"... uite ce am mai facut eu, ce shmecher cu 3 de shm sunt eu.... LAMEO!!! Rasu-plansu asa... penibil.

Si mai trist e ca daca antenutele lor depisteaza o schimbare in tine, ca te afecteaza intr-o mai mica sau mai mare masura actele lor, nu se lasa pana nu varsa tot... eh.. de la asta pana la a distruge ce a mai ramas dintr-o amarata de prietenie e doar un pas, pentru ca toate au o limita. Well, erase, rewind and fuck the hell off, 'cause I'm not mother fucking Theresa. Enough is enough!
Ce e interesant este ca poti distruge foarte usor astfel de oameni, trebuie doar sa vrei... si ii zdrobesti ca pe niste insecte ametite.


E chiar foarte simplu:
1. le poti arata din nou ce au pierdut
2. le poti induce stari prin apelul la trecut
3. ii poti lovi exact unde stii ca ii doare
4. le poti influenta foarte usor deciziile
5. te poti juca cu mintea lor pana face Poc! si pana devine fun

Bang, bang! You hit the ground...
Hash, hash, baby don't cry...

Dar merita? Eu zic ca nu merita efortul... Dar subliniez, exista limite in toate... In cazul meu, cand am facut click... nasol moment! Pentru ca nu ma las pana nu se intampla ce vreau sa se intample, am mai facut asta si m-am surprins eu pe mine... cum au iesit lucrurile fara sa ma chinui prea mult... nici macar nu e o provocare... e doar o chestiune de vointa. Cred ca tocmai s-a terminat sacul cu bunavointa... era si timpul... tarziu, tarziu.
Dragii mei, ma uit in jur si vad atata amaraciune, durere, neajuns... chiar nu are sens sa mai irosim nici macar o secunda cu ganduri, stari si oameni care nu merita. Orice poveste are si un sfarsit, noi alegem care si cum sa fie.... So drown in your Silicon Valley, my darling.

Wednesday, January 28, 2009

Smile, empty soul...'cause it's time to say Goodbye...

Nu am sa incetez niciodata sa ma minunez cata iubire poate incapea intr-un singur suflet, cate ganduri se lovesc intre ele si cate sentimente contradictorii exista in fiinta umana. Tot ce pot spune este ca avem o singura viata, in care fiecare pas, fiecare decizie, se transforma in amintire si ramane cu noi pentru totdeauna.
Existe momente cand, independent de noi, trecutul se impleteste cu prezentul, momente care dor, dar a caror durere e dulce, atat de dulce incat te doboara. Momente care marcheaza inceputuri si sfarsituri, momente in care o parte din noi moare, pentru ca alta sa se nasca...
When it's time to let go, you let a dream die and you learn how to say Goodbye... You know that the right thing is the worst thing for your inner peace, but in the end, it's only the best damn decision that you can make for yourself and for the ones that really count in your life.
A invata sa mergi mai departe cred ca este o virtute pe care o inveti pentru a nu fi strivit de propriile regrete si pentru te regasi in linistea celuilalt. Cred ca cel mai frumos dar a trecutului este nostalgia, care nu poate fi ucisa nici de timp, nici de spatiu, nici de ratiune.
So, smile empty soul 'cause it ain't over 'till it's over. Open your heart, clear your head and embrace a new life, a new dream, a new soul.
The day our hands met is a day that will live forever only if we part now to taste hapiness on our separate ways...


Wash away the pain of the past with tears of joy and sadness...

Walking away takes more courage than faith

Leaving behind a world of emotions, experiences and feelings means a new phase in your life, a journey to a new you.
So this is it... that time has come... Goodbye. I'm letting this angel fly away 'cause he found his heaven.

Tuesday, November 4, 2008

Caligula sau dulcea otrava a nebuniei

Cand sublimul si grotescul se intrepatrund in dansul mortii, cand viata se hraneste cu propria durere, cand iubirea capata dimensiuni demonice, cand ideea este lupta sangeroasa a pasiunii, cand notiunea de adevar se reinventeaza, cand puterea absoluta este triumful asupra propriei fiinte, cand demnitatea este crucificarea insetata a slabiciunii umane, cand placerea sodomica ti-e altar, cand iti dezbraci trupul si spiritul de prejudecata... Tu cine esti defapt? Poate doar o imagine obosita a unui destin intre destine expusa in galeria existentei anonime...

Inca din liceu Albert Camus m-a bantuit, desi intalnirile noastre secrete erau destul de rare. Zilele trecute, vizionand fugitiv un matinal am surprins pret de cateva minute un tanar actor, George Costin, a carui modestie m-a cucerit si am ales sa merg sa il vad in piesa Caligula, la deschiderea Festivalului National de Teatru. Tot aici a evoluat Vlad Birzeanu in rolul lui Scipio, care la doar 17 ani a transmis publicului o rafala de emotie, pasiune si daruire, careia nu poti sa ii rezisti.Dar care e povestea lui Caius Iulius Caesar Germanicus? Cunoscut drept Caligula, a fost al treilea imparat roman si al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene, domnind din 37 pana in 41. S-a remarcat in istorie prin politica despotismului si incoerentei. Cruzimea, extravaganta si caracterul sau patimas au starnit doua conspiratii impotriva sa soldate, fiecare, cu numeroase executii. In ianuarie 41, Caligula este asasinat in apropierea palatului sau din Roma, in urma unei conspiratii a pretorienilor in frunte cu Cassius Chaerea si L. Annius Vincianus.

Caligula, zeul
Farsa finala a lui Caligula avea sa fie aceea de a se proclama zeu, egalul lui Jupiter insusi. A pretins sa fie zeificat in timpul vietii, si-a construit si dedicat un templu, unde statuia sa a fost asezata intre Castor si Pollux pentru a fi adorat odata cu acestia. Templul sau a fost inzestrat cu un cler special si cu o rezerva de victime selectionate pentru sacrificii, iar calul sau preferat a devenit unul dintre preotii acestui templu. Statuile celebre ale lui Ianus si ale altor zei au fost decapitate pentru a li se inlocui capul cu chipul imparatului. I se construise un mecanism care ii permitea sa raspunda tunetului si fulgerului lui Jupiter, imitand la perfectie deopotriva tunetul si fulgerul. Caligula sustinea ca insasi zeita Lunii a coborat din cer pentru a i se darui.

Interviu publicatia Ziua - George Costin, daca ar fi sa reinventezi un nume pentru teatru, cum i-ai spune? Cum l-ai traduce in limbajul tau personal?
"Vai, ce intrebare mi-ai pus... Imi vin in minte foarte multe cuvinte, dar nici unul nu ma satisface... As spune ca e o dementa frumos controlata. " Acesta este George Costin, un actor usor controversat de lumea amatoare de teatru, datorita staturii care nu se aseamana cu eroul pe care il interpreteaza aici. Insa interpretarea sa a redus la tacere vocile superficiale...
Victor Ioan Frunza, un dirijor al nemuririi, a acordat aceasta capodopera dramatica reusind sa infioare publicul stare cu stare, imagine cu imagine, sunet cu sunet... Creatia a avut si elemente de interactiune simulata, in care spectatorul era invitat sa "treaca" dincolo de limita scenei, dincolo de oglinda, pentru a se regasi si a fugi de sine. M-am lasat cuprinsa de vartejul de forta care te inalta si te coboara, iar furtuna eroului principal mi-a spalat gandurile obosite de rutina in care sunt ancorata zi de zi. Pret de doua ore simfonia de culoare, dinamica si sunet te transpun in universul imparatului obsedat de misterul mortii, de senzualitatea brutala, de ambrozia terorii, de parfumul divinitatii, pana ajungi sa vezi lumea prin ochii lui, sa traiesti odata cu el, sa ii intelegi idealurile... si sa cazi, sa te ridici, sa urasti odata cu el... Nu exista iubire, nu exista slabiciune, nu exista inhibitii... exista doar pasiune. Decor, interpretare, sunet, lumini, concept... toate au intregit mesajul lui Albert Camus, care va ramane cu mine.

"Valsul" aproape carnal dintre Scipio si Caligula, Simbolizand Binele si Raul, invoca iertarea, cruzimea, tradarea, minciuna, iubirea, puterea, patima, arta de a invata moartea, determinarea pana la obsesie... culminand cu moartea lui Caligula, asasinat de o parte din propriii slujitori ramasi in viata. Astfel ca eroul a gustat el insusi din fructul mortii pe care il venera si il "daruia" pana si celor care ii erau aproape.

Acest post este un pseudotribut pentru ei, actorii acestei piese si pentru EL, care este ACTORUL... nu are nume, nu are fast, insa are un strop de nemurire prin noi, observatorii tacuti si reci, protejati de valul invizibil al statutului de spectator.

Caligula
de Albert Camus,
adaptare Nicolae Weisz

Distributia

Caligula: George Costin
Caesonia: Inna Andriucă
Helicon: Ioan Codrea
Scipio: Vlad Birzeanu
Cassius: Sorin Miron
Lepidus: Ioan Costin
Lucius: Vlad Mureşanu / Ovidiu Coroiu
Patricius: Adriana Covaci
Panyke: Magdalena Nemeş
Cenna: Wanda Farkas
Parsifae: Adriana Presan
Circe: Gabriela Del-Pupo
În alte roluri: Raul Hotcaş, Lavinia Paşca, Alina Coteţ, Marin Ciucă si altii

Regie: Victor Ioan Frunză
Muzica: Cari Tibor
Decorul si costumele: Adriana Grand
Asistent al directorului: George Costin

Saturday, September 6, 2008

Sau mai bine... NU!

Incepusem acest post de ceva vreme (partea foto) ... si iata ca i-a venit si lui randul, mai bine mai tarziu, decat niciodata...
Cine a spus ca atunci cand exista sentimente merita sa dai tot si poate chiar ceva peste... cred ca era beat, naiv sau victima sigura. Daca dai tot, risti sa ramai fara nimic, iar noul "proprietar al tot-ului tau" s-ar putea sa uite ca existi. Nimanui nu-i va pasa de tine asa cum meriti si daca ai impresia asta...ghinion..., asa ca ai grija si pastreaza ceva si pentru tine. Mentionez ca mai sus nu exista niciun fel de referire materiala, desi pentru multi si aceasta latura este expusa semnificativ in relatii.
Frumos cum, orb fiind, te arunci, te dai peste cap de trei ori ca sa il bucuri pe celalalt, pentru ca apoi sa ai o mica, MARE surpriza... sa constati ca ce inseamna pentru tine enorm, inseamna fix nimic pentru celalalt...
Totul se darama mai devreme sau mai tarziu, asa ca de ce sa alegi sa te expui? Ca sa ai ce sa pierzi? Ca sa alegi sa te lovesti de zidurile invizibile ale egocentrismului unora?
Iar pentru cei care inca mai cred in povesti cu printzi si printzese, in paradisul iubirii si intelegerii... NEWS FLASH, NU EXISTA! C'est foutu demult, inca din vremea unicornilor inaripati! Accepti sau alegi sa te minti singur constant.
Cand dai, dai, dai si iar dai la un moment dat.... mai spui si STOP, totul are limite in viata asta... Iar daca mai ai si norocul sa dai peste un partener care iti insira epopee, "monumente" de vorbe goale si hipnotizante care iti spun FIX NIMIC, u've got it all... Nu cred ca exista cineva care vrea sa i se spuna exact ce vrea sa auda, fara vreo baza practica.... Sau daca cineva alege sa faca asta, o face inconstient. Vorba trebuie sa fie umbra faptei, nicidecum invers...
Dar NU, haideti sa vorbim vorbe!
Si ca sa fie perfect, cand ceva nu iese sau, mai rau, iese la suprafata contrar asteptarilor sau dorintelor si eforturilor... ne cade cerul in cap, drama noastra e cea mai drama, spargem, urlam, lovim, tunam, fulgeram, plangem oceane.... Hai, hai, ai dat de greu?... Nu ti-a spus nimeni ca lacrimile sunt pentru ingeri si copii? O lacrima nu sterge nimic, pe mine ma lasa rece de cele mai multe ori, iar cand episoadele sunt repetitive, deja... e mult prea mult... e ca o piesa de teatru ieftina sau o refulare a neputintei. E ok sa plangi, e uman, te descarci, dar nicidecum un lucru pe care sa il invoci tot timpul, nu este ceva cu care te mandresti... ci un ritual intim... care marcheaza momente... tragice, fericite... atunci intr-adevar au valoare lacrimile....
E asa trist sa pierzi tot pentru ca nu stii sau esti incapabil sa apreciezi, pentru ca nu vezi, nu simti, NU ACTIONEZI... e usor sa te ascunzi in coltul tau de lume si sa arunci vina pe altii, pe viata... e prea greu si solicitant, sa te uiti si in tine si sa vezi ca si tu gresesti.
Relatiile sunt un carusel halucinant de compromisuri si dezamagiri, acest lucru se datoreaza in mare parte pentru ca nu ne iubim noi pe noi suficient. Cineva imi spunea zilele trecute ca a invatat de la oameni ca o surpriza pentru cineva drag nu este intotdeauna cea mai buna idee, oamenii reactioneaza diferit sau NU reactioneaza nicidecum cum ne-am imagina noi. Demersul "safe" ar fi sa NU facem surprize, am aflat si eu in cele din urma... traindu-mi propria experienta... nimeni nu merita, ceea ce stii sigur ca nimeni nu ti-ar face vreodata tie.
Ce am invatat de la subiectul de azi? Ca trebuie sa ne iubim pe noi insine mai mult, ca orice compromis are efecte secundare, ca viata e prea scurta ca sa ne investim timpul in persoanele nepotrivite, ca totul are o limita si un sfarsit, mai ales rabdarea si increderea... ca visul cateodata moare, se stinge, se reaprinde, insa pana la urma moare daca nu are pentru ce sa zboare.

Wednesday, September 3, 2008

More than real...

Cand am vazut acest videoclip... grafica, sound-ul de background... glasul pierdut... versurile... m-au transportat in timp. M-am teleportat in etape ... trecut... prezent... si am vazut pret de cateva momente scenarii posibile ale unui viitor incert... Enjoy this! Let it steal your soul, your thoughts... wherever you wish... IF you can control your desires...

Monday, July 28, 2008

Efectul domino al mintii umane

Vrand, nevrand ma tot impiedic de eternul subiect, mintea umana, cea cu "n" colturi, zilioane de dimensiuni si diferente imposibil de definit... toate conspirand mereu la autodistrugere... Da, da, da, plictisita creatura mai e si omul... se naste si moare prada indoielii carteziene, traindu-si "frumoasa" si scurta viata sub semnul intrebarii. Nimic impresionant pana aici, ar fi insa o miiica problema, consecinta directa a indoielii carteziene, faptul omul se supune pe sine efectului domino in totul, cariera, viata, idealuri, relatii interumane, creatii, sanatate etc.
Omul viseaza si viseaza... si viseaza din nou, pentru ca apoi sa-si fabrice false proiectii ale idealurilor in realitatea cotidiana... well, e absurd... suntem cu totii niste absurzi... ridicam castele de carti, pentru ca apoi sa privim cum cartile se prabusesc peste noi... Reality bites, people! Always, NO EXCEPTIONS. Tot ce cladim ne place, ne incanta simturile si emotiile pana la un punct si atunci... Timbeeeeer! Hopeless...
Suntem degeneratia viitorului, conceputi sa ne autodistrugem prin atitudine, gesturi, ganduri. EMO este OUTRATED, e doar un trend confectionat de mass media pentru a furniza subiecte pe banda rulanta. Natura distructiva a omului... goes way, way back. Ganditi-va doar de cate ori vi s-a intamplat sa va doriti foarte mult ceva, sa il obtineti, pentru ca apoi sa vi se pare total neinteresant... sau, MAI RAU, de cate ori ati desfiintat o situatie, cand defapt intentia era complet diferita?... Exista explicatii logice? Anyone?
Ordinea ar cam fi asta: Vis=>Speranta=>Iluzie=> Plan Real=> Deziluzie
Cam care ar fi concluzia? Ca nu stim ce vrem? Ca vrem pre mult, prea putin?? Eu m-am pierdut... poate ma luminati voi. As tinde sa punctez asa... suntem niste fiinte imperfecte care cer perfectiune, care sunt condamnate la nemultumire de sine si de ceilalti.
Every piece of the puzzle is a way to tell you that you can never have what you want, because you don't know what that is.... even though you have it, you'll see that later, after everything is gone... But we're ok with that cliché, we've all accepted it as our own.

Imagine a world that you created... Do you actualy believe that you won't get tired of it or wish to change it? Neah... everything is everything and everything isn't good enough.
Efectul domino este reflectia unui EU plictisit, mereu in cautare de ALTCEVA. Cand darami ce ce ai cladit la un moment dat, iti asiguri satisfactia de a reusi din nou sa ridici ce ai stricat, sentimentul de "winner", chiar de "God" pentru unii... Si pe urma o iei de la capat...
Este asa usor sa alegi sa fii orb, sa te scarpini tacticos pe frunte si sa te intrebi... WTF went wrong? Fara sa ai curiozitatea sa cauti in tine explicatii, solutii... dar NU, lasam totul sa cada, fara sa facem nimic... pentru ca apoi sa ERASE & REWIND on and on...
Raspunsuri exista intotdeauna, doar ca alegem sa nu le cautam, sa nu le vedem. Suntem cei mai buni la gasit defecte lumii exterioare, putem desfiinta foarte usor orice si pe oricine... asa in mod gratuit. E sport international mai nou... De ce?
Natura umana... Genial nu? S-au dus vremurile in care oamenii erau previzibili, acum fiecare isi scrie propria poveste, captuseste cu corector galbui ce si cum doreste... sau mai simplu, da foc manuscrisului si o ia de la capat din propria cenusa...