Sau mai bine... NU!

Incepusem acest post de ceva vreme (partea foto) ... si iata ca i-a venit si lui randul, mai bine mai tarziu, decat niciodata...

Cine a spus ca atunci cand exista sentimente merita sa dai tot si poate chiar ceva peste... cred ca era beat, naiv sau victima sigura. Daca dai tot, risti sa ramai fara nimic, iar noul "proprietar al tot-ului tau" s-ar putea sa uite ca existi. Nimanui nu-i va pasa de tine asa cum meriti si daca ai impresia asta...ghinion..., asa ca ai grija si pastreaza ceva si pentru tine. Mentionez ca mai sus nu exista niciun fel de referire materiala, desi pentru multi si aceasta latura este expusa semnificativ in relatii.

Frumos cum, orb fiind, te arunci, te dai peste cap de trei ori ca sa il bucuri pe celalalt, pentru ca apoi sa ai o mica, MARE surpriza... sa constati ca ce inseamna pentru tine enorm, inseamna fix nimic pentru celalalt...
Totul se darama mai devreme sau mai tarziu, asa ca de ce sa alegi sa te expui? Ca sa ai ce sa pierzi? Ca sa alegi sa te lovesti de zidurile invizibile ale egocentrismului unora?
Iar pentru cei care inca mai cred in povesti cu printzi si printzese, in paradisul iubirii si intelegerii... NEWS FLASH, NU EXISTA! C'est foutu demult, inca din vremea unicornilor inaripati! Accepti sau alegi sa te minti singur constant.

Cand dai, dai, dai si iar dai la un moment dat.... mai spui si STOP, totul are limite in viata asta... Iar daca mai ai si norocul sa dai peste un partener care iti insira epopee, "monumente" de vorbe goale si hipnotizante care iti spun FIX NIMIC, u've got it all... Nu cred ca exista cineva care vrea sa i se spuna exact ce vrea sa auda, fara vreo baza practica.... Sau daca cineva alege sa faca asta, o face inconstient. Vorba trebuie sa fie umbra faptei, nicidecum invers...

Dar NU, haideti sa vorbim vorbe!

Si ca sa fie perfect, cand ceva nu iese sau, mai rau, iese la suprafata contrar asteptarilor sau dorintelor si eforturilor... ne cade cerul in cap, drama noastra e cea mai drama, spargem, urlam, lovim, tunam, fulgeram, plangem oceane.... Hai, hai, ai dat de greu?... Nu ti-a spus nimeni ca lacrimile sunt pentru ingeri si copii? O lacrima nu sterge nimic, pe mine ma lasa rece de cele mai multe ori, iar cand episoadele sunt repetitive, deja... e mult prea mult... e ca o piesa de teatru ieftina sau o refulare a neputintei. E ok sa plangi, e uman, te descarci, dar nicidecum un lucru pe care sa il invoci tot timpul, nu este ceva cu care te mandresti... ci un ritual intim... care marcheaza momente... tragice, fericite... atunci intr-adevar au valoare lacrimile....
E asa trist sa pierzi tot pentru ca nu stii sau esti incapabil sa apreciezi, pentru ca nu vezi, nu simti, NU ACTIONEZI... e usor sa te ascunzi in coltul tau de lume si sa arunci vina pe altii, pe viata... e prea greu si solicitant, sa te uiti si in tine si sa vezi ca si tu gresesti.
Relatiile sunt un carusel halucinant de compromisuri si dezamagiri, acest lucru se datoreaza in mare parte pentru ca nu ne iubim noi pe noi suficient. Cineva imi spunea zilele trecute ca a invatat de la oameni ca o surpriza pentru cineva drag nu este intotdeauna cea mai buna idee, oamenii reactioneaza diferit sau NU reactioneaza nicidecum cum ne-am imagina noi. Demersul "safe" ar fi sa NU facem surprize, am aflat si eu in cele din urma... traindu-mi propria experienta... nimeni nu merita, ceea ce stii sigur ca nimeni nu ti-ar face vreodata tie.
Ce am invatat de la subiectul de azi? Ca trebuie sa ne iubim pe noi insine mai mult, ca orice compromis are efecte secundare, ca viata e prea scurta ca sa ne investim timpul in persoanele nepotrivite, ca totul are o limita si un sfarsit, mai ales rabdarea si increderea... ca visul cateodata moare, se stinge, se reaprinde, insa pana la urma moare daca nu are pentru ce sa zboare.

Efectul domino al mintii umane

Vrand, nevrand ma tot impiedic de eternul subiect, mintea umana, cea cu "n" colturi, zilioane de dimensiuni si diferente imposibil de definit... toate conspirand mereu la autodistrugere... Da, da, da, plictisita creatura mai e si omul... se naste si moare prada indoielii carteziene, traindu-si "frumoasa" si scurta viata sub semnul intrebarii. Nimic impresionant pana aici, ar fi insa o miiica problema, consecinta directa a indoielii carteziene, faptul omul se supune pe sine efectului domino in totul, cariera, viata, idealuri, relatii interumane, creatii, sanatate etc.
Omul viseaza si viseaza... si viseaza din nou, pentru ca apoi sa-si fabrice false proiectii ale idealurilor in realitatea cotidiana... well, e absurd... suntem cu totii niste absurzi... ridicam castele de carti, pentru ca apoi sa privim cum cartile se prabusesc peste noi... Reality bites, people! Always, NO EXCEPTIONS. Tot ce cladim ne place, ne incanta simturile si emotiile pana la un punct si atunci... Timbeeeeer! Hopeless...

Suntem degeneratia viitorului, conceputi sa ne autodistrugem prin atitudine, gesturi, ganduri. EMO este OUTRATED, e doar un trend confectionat de mass media pentru a furniza subiecte pe banda rulanta. Natura distructiva a omului... goes way, way back. Ganditi-va doar de cate ori vi s-a intamplat sa va doriti foarte mult ceva, sa il obtineti, pentru ca apoi sa vi se pare total neinteresant... sau, MAI RAU, de cate ori ati desfiintat o situatie, cand defapt intentia era complet diferita?... Exista explicatii logice? Anyone?

Ordinea ar cam fi asta: Vis=>Speranta=>Iluzie=> Plan Real=> Deziluzie

Cam care ar fi concluzia? Ca nu stim ce vrem? Ca vrem pre mult, prea putin?? Eu m-am pierdut... poate ma luminati voi. As tinde sa punctez asa... suntem niste fiinte imperfecte care cer perfectiune, care sunt condamnate la nemultumire de sine si de ceilalti.

Every piece of the puzzle is a way to tell you that you can never have what you want, because you don't know what that is.... even though you have it, you'll see that later, after everything is gone... But we're ok with that cliché, we've all accepted it as our own.

Imagine a world that you created... Do you actualy believe that you won't get tired of it or wish to change it? Neah... everything is everything and everything isn't good enough.
Efectul domino este reflectia unui EU plictisit, mereu in cautare de ALTCEVA. Cand darami ce ce ai cladit la un moment dat, iti asiguri satisfactia de a reusi din nou sa ridici ce ai stricat, sentimentul de "winner", chiar de "God" pentru unii... Si pe urma o iei de la capat...
Este asa usor sa alegi sa fii orb, sa te scarpini tacticos pe frunte si sa te intrebi... WTF went wrong? Fara sa ai curiozitatea sa cauti in tine explicatii, solutii... dar NU, lasam totul sa cada, fara sa facem nimic... pentru ca apoi sa ERASE & REWIND on and on...
Raspunsuri exista intotdeauna, doar ca alegem sa nu le cautam, sa nu le vedem. Suntem cei mai buni la gasit defecte lumii exterioare, putem desfiinta foarte usor orice si pe oricine... asa in mod gratuit. E sport international mai nou... De ce?

Natura umana... Genial nu? S-au dus vremurile in care oamenii erau previzibili, acum fiecare isi scrie propria poveste, captuseste cu corector galbui ce si cum doreste... sau mai simplu, da foc manuscrisului si o ia de la capat din propria cenusa...

If you could see yourself the way I do... You'd wish you were as beautiful as you...

What happens when you get sick of yourself?

Sunt multe lucruri pe care le urasc in viata asta: minciuna, prostia, ipocrizia, duplicitatea, superficialitatea, aroganta, tradarea si lista ar putea continua la nesfarsit... dar daca ar fi sa numesc UN LUCRU pe care IL URASC CEL MAI MULT, IL DETEST, MA ORIPILEAZA DE-A DREPTU' la mine in primul rand si la ceilalti, acela il reprezinta COMPLEXELE.

Din punctul meu de vedere, analizand cat de cat la rece, un complex = o stare de a fi complet INUTILA, o activitate sado-maso consumatoare de timp si energie, o gandire exterminatoare de hormoni de fericire, o infranare a propriei libertati de exprimare, o bariera crancena intre tine si ceilalti... Pentru unii (sunt si eu pierduta pe aici...) este foarte usor sa gasesti defecte, peste defecte, peste defecte, pana simti ca te inunda, te sufoca, iti explodeaza in pori si in minte...

1, 2, 3 shi, START... bringing yourself DOWN!!! Nu e de ajuns ca lumea asta defecta te ataca din toate partile, ca "fanii" te pandesc tacticos dupa colt ca sa gresesti si sa iti rada scarbos in nas, ca viata e limitata in timp si spatiu, ca exista REALE probleme pe planeta asta... Nu, nu, nu! Trebuie neaparat sa iti mai torni si tu putin venin in sange, ca altfel nu te simti in apele tale... Ah come on.... I don't get it... too much for me to explain to you and to myself.
Se spune ca unui om frumos trebuie sa i se reaminteasca faptul ca este frumos de "n" ori/zi, altfel cade in depresie. Dar unui om urat, de cate ori trebuie sa i se spuna ca e urat, ca sa se obisnuiasca cu ideea??! FALSE PROBLEME! Iar cu prostia si intelepciunea cum mai ramane?!
In incercarea de a gasi o solutie, daca exista, pentru aceasta "boala", va invit sa descoperiti ceva pareri care mi s-au parut mai avizate, studii....surse, evolutie... Sper sa va fie de folos. Eu ma opresc aici...

"Complexat!” si astfel, cel care eticheteaza simte ca a facut o evaluare globala a celuilalt, extrem de dureroasa si profunda. Insa, daca ne-am propune sa aflam ce stiu oamenii cu adevarat despre complexe am descoperi ca notiunea este vag definita, greu de localizat si interpretat. Cel mai frecvent complexele sunt reduse la unul singur – cel de inferioritate.
Ce sunt complexele?
Tendinte inconstiente care guverneaza atitudinile, comportamentele, visurile oamenilor. Psihanalistii clarifica cel mai bine notiunea de complex, considerandu-l drept o combinatie de trasaturi personale, de dorinte, emotii, sentimente, de atitudini afective contradictorii, intotdeauna inconstiente, care face parte integranta din personalitate.
Cand se formeaza?
Majoritatea psihologilor sustin ca acestea se cristalizeaza in primii ani de viata si nu inseamna boala, ci fac parte din viata noastra de la primul contact cu parintii nostri. E adevarat ca exista cazuri in care ele nu se rezolva de la sine, normal si, atunci, pot determina tulburari caracteriale nu doar la copil, ele se prelungesc in mecanismul nervos ale adultului. Orice eveniment semnificativ din viata copilului este susceptibil de declansarea formarii unui complex. Ex: aparitia celui de-al doilea bebelus in familie creeaza un uragan in viata copilului, care se simtea pana atunci cel mai important, devine gelos, agresiv, frustrat. Animat de sentimente contradictorii – dragoste si ura – de dorinta de reconciliere si de agresiune, el este angoasat, insa ceea ce “se vede” sunt manifestari comportamentale: refuza sa mearga gradinita, nu mai mananca cu lingurita, reincepe sa se exprime ca un bebe. Deci, traind, resimtind acest eveniment (nasterea fratelui/sorei) ca o experienta dureroasa, traumatizanta si poate duce la conturarea complexului de intruziune.
Care sunt efectele complexului?
Odata format, complexul se fixeaza in mintea, sufletului omului si in orice situatie asemanatoare se reactiveaza reactiile distructive, chiar daca parea ca s-a stins in intregime. Ex: poate fi sensibil la nedreptate, revoltat, autoritar sau docil, egoist sau altruist, directia fiind ghidata de temperament sau educatie.
Atitudinile caracteriale se formeaza in functie de situatia frustranta in personalitate, infiltrandu-se motivatia si conduitele complexuale, deci de la acel eveniment ajungem, dupa ani si ani, la reactii exagerate fata de ceilalti oameni resimtiti ca “rivali”.
Cum il pot identifica?
Intalnirea dintre oameni este un adevarat “camp de lupta” pentru a-l domina, supune pe celalalt, pentru “a cuceri teritoriile pierdute” cu multi ani in urma. Elementul esential este acela ca nici nu ne dam seama cand, cum si de ce am intrat in jocul puterii, fiind guvernati de pulsiunile noastre inconstiente. Invingatorul este de obicei cel puternic, cel echilibrat, cel care nu s-a “intalnit” cu evenimente traumatizante sau nu s-a simtit frustrat, angoasat, devalorizat, dar sunt si situatii in care agresivitatea sperie, inhiba si ingenuncheaza adversarul. Satisfacut de marea victorie, dar speriat de reactiile emotionale puternice, se trezeste intre doua extreme ale structurii complexuale aflate in conflict. Dorinta puternica de a face un lucru amestecata cu frica de acelasi “obiect”, reactia defensiva si paralizanta in anumite situatii sunt tot atatea semne ale prezentei unui complex.
Faptul ca nu ne putem explica, argumenta logic ceea ce facem la un anumit moment dat, este un alt indicator al complexului.

• Indicatorii unui complex:

- cand suntem coplesiti de emotie
- cand ne reprimam anumite emotii si astfel ele sunt mai putin resimtite
- cand avem un puternic semntiment de inadecvare (nu sunt prezent, apartin unei situatii)
- cand ne simtim coplesiti de un impuls de nestavilit- cand nu acceptam incurajarile altora
- cand vorbim sau actionam in graba
- cand autocritica este la cote inalte, dar si criticam excesiv alte persoane
- cand suntem extrem de refractari la alte puncte de vedere

Pot fi tratate?
Suntem egali in fata complexelor, dar un soc emotional poate aduce un anumit complex in constiinta si, cu mult noroc, aceasta sa le modifice. Complexele nu sunt intotdeauna negative, nu ne distrug viata, atunci cand le identificam si acceptam, nu ne mai pot perturba si dezorganiza. Insa, reactia noastra in fata identificarii unui complex este de a-l ascunde si de a scapa de el, dar, daca vrem sa ne cunoastem mai bine, sa fim o “fiinta completa” trebuie sa descoperim scopul acelui complex chiar daca acest travaliu este intortochiat si duce la suferinta. Intrezarim la final: sensul vietii noastre si o constientizare partiala a complexului, astfel incat sa depasim suferinta, durerea ce a stat la baza formarii lui.
Complexele ne definesc ca persoana, fac parte din identitatea noastra si in special din vulnerabilitatea noastra, fara de care nu am fi fiinte umane.

• Cum sa integrezi un complex pentru a nu te mai perturba:

- sa-ti permiti sa traiesti emotii foarte puternice indiferent cat de incomfortabil ar fi acest lucru
- sa-ti analizezi gandurile si emotiile pana cand ele reusesc sa aduca alte si alte ganduri, emotii.
- sa te intrebi in mod repetat: “Despre ce este vorba?, Ce legatura are aceasta cu mine?”
- sa “vezi” imaginile din mintea ta si sa te intrebi daca ele descriu cel mai bine starea ta emotionala
Imagineaza-ti cum ar fi sa dispara aceste trairi…”Cum ar fi viata ta, ai pierdut sau ai castigat ceva?”