Creatie versus creativitate in publicitate

Nimic nu atrage mai mult decat atitudinea "out of the box". Toti creativii se dau peste cap sa aduca ceva nou sa sa imbrace ceva clasic in haine aparent noi. Publicul larg reactioneaza imediat la produse publicitare creative. O campanie "shui" sau "artistica" genereaza automat dezbateri, "argouri" si glumite repetate la unison de oameni din cele mai diferite categorii sociale. Dar asta inseamna oare ca respectiva campanie publicitate a avut succes?

Sa luam spre exemplu binecunoscuta campanie "laser, frate" aka Teletec. Oralitatea si stilul "funny" ale spotului tv au starnit o adevarata "revolutie" in randul publicului larg, insa daca intrebai pe cineva random daca a retinut numele produsului promovat, aveai o mica, mare surpriza, brandul respectiv nu era asociat cu reclama in sine. Astfel de exemple sunt multiple si din cele mai diverse registre de comunicare.

Concluzia? Multe agentii au transformat ideea de creativitate in publicitate in adevarate concursuri de creatie de tip scurt metraj neconventional, directie care prinde la mase, insa care nu influenteaza decizia de cumparare a acestora. O astfel de abordare castiga multe premii, doar oare vinde? Trebuie stabilite niste limite ceva mai clare intre creatia pura si creativitatea inteligenta in comunicare.

Dar oare unde ar trebui sa inceapa creativitatea si sa se sfarseasca? Greu, domne greu... pentru ca atunci cand te pornesti pe o idee nu te mai opreste nici CNA-ul... Ne atasam de concept si, uneori, uitam care e scopul strategic al campaniei de comunicare, targetul etc. E minunat sa creezi, sa creezi si iar sa creezi, nimic de zis.. Dar daca publicul este orbit de glumite sau cine stie ce efecte de executie si nu proceseaza mesajul publicitar, atunci creatia ta e muta si surda.
Intotdeauna am urat reclamele demonstrative de tip Dero, pana sa ma prind acum multa vreme ca ele isi fac treaba mai bine decat o fac multe reclame creative, pentru ca vand, vand si iar vand! Sunt clare, simple si pe intelesul publicului-tinta aka gospodinele.

Iubesc creativitatea in toate formele ei, mai ales in advertising, dar in ultima vreme focusul este doar pe a atrage atentia, reclama trebuie sa urle de creativitate. S-a uitat de limite, de obiectivele de comunicare, de impactul practic.

Cand eram prin liceu ma batea gandul sa dau la Jurnalism si cand am aflat ca exista o materie care se numea Creativitate la care se dadeau meditatii am ramas speachless... Mi se parea redundanta ideea... Cum sa meditezi pe cineva la creativitate?! Consideram ca tot ce tine de creatie nu cunoaste incorsetari, ca tine de instinct, de pornire interioara. Nimic mai FALS! Orice idee nefiltrata corect este nula, pentru ca nu poate fi tradusa corespunzator pentru receptor. Limbajul si contextul decid daca ideea ta ajunge unde trebuie si isi face treaba.

Condeiul scrie, deseneaza, creeaza lumi peste lumi, dar daca registrul nu este unul inteligibil pentru cel care ii admira creatia, devine un "pseudopicasso" al publicitatii... toata lumea se preface ca intelege si atribuie sensuri - ca sa nu par "limitat" si sa nu fiu marginalizat. Sau, in cel mai bun caz, creatia publicitara se imprima mecanic pe buzele tuturor prin glumite si referiri comparative.

Ce diferentiaza creativitatea de creativitatea inteligenta in publicitate? Cifrele post-campanie, awareness-ul generat si executia. Destul de simplu in teorie. Insa in practica, devine din ce in ce mai greu sa stabilesti niste limite reale... pentru ca pornirea artistului e al naibii de greu de stavilit.

Natura umana este una creatoare, care inventeaza si reinventeaza tot ce intalneste. Este de datoria oamenilor de comunicare sa incerce sa creioneze modele si sa aleaga instrumentele corecte, astfel incat creatia in sine sa fie perceputa si asimilata cat mai aproape de realitatea ei.

Asa ca oameni buni, creati, creati, creati, dar hai sa o facem mai mult cu capul decat cu sufletul, pentru ca poeti sunt multi, dar POEZIILE notabile le numeri pe degete...

Caligula sau dulcea otrava a nebuniei

Cand sublimul si grotescul se intrepatrund in dansul mortii, cand viata se hraneste cu propria durere, cand iubirea capata dimensiuni demonice, cand ideea este lupta sangeroasa a pasiunii, cand notiunea de adevar se reinventeaza, cand puterea absoluta este triumful asupra propriei fiinte, cand demnitatea este crucificarea insetata a slabiciunii umane, cand placerea sodomica ti-e altar, cand iti dezbraci trupul si spiritul de prejudecata... Tu cine esti defapt? Poate doar o imagine obosita a unui destin intre destine expusa in galeria existentei anonime...

Inca din liceu Albert Camus m-a bantuit, desi intalnirile noastre secrete erau destul de rare. Zilele trecute, vizionand fugitiv un matinal am surprins pret de cateva minute un tanar actor, George Costin, a carui modestie m-a cucerit si am ales sa merg sa il vad in piesa Caligula, la deschiderea Festivalului National de Teatru. Tot aici a evoluat Vlad Birzeanu in rolul lui Scipio, care la doar 17 ani a transmis publicului o rafala de emotie, pasiune si daruire, careia nu poti sa ii rezisti.Dar care e povestea lui Caius Iulius Caesar Germanicus? Cunoscut drept Caligula, a fost al treilea imparat roman si al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene, domnind din 37 pana in 41. S-a remarcat in istorie prin politica despotismului si incoerentei. Cruzimea, extravaganta si caracterul sau patimas au starnit doua conspiratii impotriva sa soldate, fiecare, cu numeroase executii. In ianuarie 41, Caligula este asasinat in apropierea palatului sau din Roma, in urma unei conspiratii a pretorienilor in frunte cu Cassius Chaerea si L. Annius Vincianus.

Caligula, zeul
Farsa finala a lui Caligula avea sa fie aceea de a se proclama zeu, egalul lui Jupiter insusi. A pretins sa fie zeificat in timpul vietii, si-a construit si dedicat un templu, unde statuia sa a fost asezata intre Castor si Pollux pentru a fi adorat odata cu acestia. Templul sau a fost inzestrat cu un cler special si cu o rezerva de victime selectionate pentru sacrificii, iar calul sau preferat a devenit unul dintre preotii acestui templu. Statuile celebre ale lui Ianus si ale altor zei au fost decapitate pentru a li se inlocui capul cu chipul imparatului. I se construise un mecanism care ii permitea sa raspunda tunetului si fulgerului lui Jupiter, imitand la perfectie deopotriva tunetul si fulgerul. Caligula sustinea ca insasi zeita Lunii a coborat din cer pentru a i se darui.

Interviu publicatia Ziua - George Costin, daca ar fi sa reinventezi un nume pentru teatru, cum i-ai spune? Cum l-ai traduce in limbajul tau personal?
"Vai, ce intrebare mi-ai pus... Imi vin in minte foarte multe cuvinte, dar nici unul nu ma satisface... As spune ca e o dementa frumos controlata. " Acesta este George Costin, un actor usor controversat de lumea amatoare de teatru, datorita staturii care nu se aseamana cu eroul pe care il interpreteaza aici. Insa interpretarea sa a redus la tacere vocile superficiale...

Victor Ioan Frunza, un dirijor al nemuririi, a acordat aceasta capodopera dramatica reusind sa infioare publicul stare cu stare, imagine cu imagine, sunet cu sunet... Creatia a avut si elemente de interactiune simulata, in care spectatorul era invitat sa "treaca" dincolo de limita scenei, dincolo de oglinda, pentru a se regasi si a fugi de sine. M-am lasat cuprinsa de vartejul de forta care te inalta si te coboara, iar furtuna eroului principal mi-a spalat gandurile obosite de rutina in care sunt ancorata zi de zi. Pret de doua ore simfonia de culoare, dinamica si sunet te transpun in universul imparatului obsedat de misterul mortii, de senzualitatea brutala, de ambrozia terorii, de parfumul divinitatii, pana ajungi sa vezi lumea prin ochii lui, sa traiesti odata cu el, sa ii intelegi idealurile... si sa cazi, sa te ridici, sa urasti odata cu el... Nu exista iubire, nu exista slabiciune, nu exista inhibitii... exista doar pasiune. Decor, interpretare, sunet, lumini, concept... toate au intregit mesajul lui Albert Camus, care va ramane cu mine.

"Valsul" aproape carnal dintre Scipio si Caligula, Simbolizand Binele si Raul, invoca iertarea, cruzimea, tradarea, minciuna, iubirea, puterea, patima, arta de a invata moartea, determinarea pana la obsesie... culminand cu moartea lui Caligula, asasinat de o parte din propriii slujitori ramasi in viata. Astfel ca eroul a gustat el insusi din fructul mortii pe care il venera si il "daruia" pana si celor care ii erau aproape.

Acest post este un pseudotribut pentru ei, actorii acestei piese si pentru EL, care este ACTORUL... nu are nume, nu are fast, insa are un strop de nemurire prin noi, observatorii tacuti si reci, protejati de valul invizibil al statutului de spectator.

Caligula
de Albert Camus,
adaptare Nicolae Weisz

Distributia

Caligula: George Costin
Caesonia: Inna Andriucă
Helicon: Ioan Codrea
Scipio: Vlad Birzeanu
Cassius: Sorin Miron
Lepidus: Ioan Costin
Lucius: Vlad Mureşanu / Ovidiu Coroiu
Patricius: Adriana Covaci
Panyke: Magdalena Nemeş
Cenna: Wanda Farkas
Parsifae: Adriana Presan
Circe: Gabriela Del-Pupo
În alte roluri: Raul Hotcaş, Lavinia Paşca, Alina Coteţ, Marin Ciucă si altii

Regie: Victor Ioan Frunză
Muzica: Cari Tibor
Decorul si costumele: Adriana Grand
Asistent al directorului: George Costin

Sand fantasy... just let it touch you

Eminovici, sa ne traiesti in poezia gandurilor...

Iar când voi fi pământ

Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
Podoabe şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din veştede ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape.

S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntruna,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna.


S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Şi cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.

Şi cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzişului veşted.

Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr' de noroc
Şi fără prieteni.

Made in Romania

Ieri seara pasii m-au purtat din nou la Sala Rapsodia de pe Lipscani, o tentativa reusita de a evada din nou din cotidianul amortit de rutina. Va invit sa veniti si voi sa vedeti un show total, plin de umor si mesaje cu si despre Romania, eterna sursa de inspiratie. O productie "Made in Romania" by nimeni altul decat Dan Puric. Piesa surprinde imaginea cuplului in lupta cu el insusi, lupta ce ajunge a fi purtata cu o societate sufocata de prejudecati, care este omniprezenta. Ea este un "observator" care conduce din umbra mai toate actele ajungand uneori sa fie distructiva. Laitomotivul iubirii sparge usor cadre concepute dupa sablonul a diferite arii culturale (franceza, spaniola, rusa, portugheza). Mixul intercultural este dominat de spiritul de supravietuire pur sange romanesc, de vesnica improvizatie a romanului. Viata militara, grandomania, obsesia emigrarii in America drept oaza fermecata, rolul de victima/vanat si calau/vanator etc. sunt doar cateva dintre elementele acestui mozaic teatral semnat Dan Puric. Muzica, dans, lumini... un tot energic despre trecut, prezent si viitor, pe care vi-l recomand cu mare drag!

Rencontres de mon ame

Aseara mi-am sarbatorit ziua de nume altfel... am fost la teatru cu un bun prieten. O bucata de timp investita in nemurire... Nu exista bucurie mai mare pentru existenta urbana obosita decat sa gusti, sa savurezi, sa simti cum infuzia de cultura iti inunda mintea si trupul. O senzatie totala de implinire, un refugiu din cotidianul anost si mecanic. Un spectacol in doi, conceput si interpretat de Violeta Totir si Dragos Huluba. Va recomand sa va lasati si voi imbratisati de frumusetea, profunzimea si forta fantastica a acestei piese... direct de la Luxembourg, acum doar pentru noi(Centrul Cultural European, Sala Rapsodia,Str. Lipscani, nr. 53, telefon 315.89.80). Un colaj de momente de pantomima de nedescris, fiecare idee curge catre alta, toate gravitand in jurul eternului laitmotiv... iubirea, cu atractia, sexulitatea, razboiul, linistea si umorul ei fin... Un duel ritmat, pe acorduri rafinate de sunet, lumina si dans... Maestre, Dan Puric, daruiesti nemurire acestori tineri talentati prin indrumare si har! Aripile actoricesti pe care le deschizi ucenicilor tai nasc sclipiri de geniu. In fiecare secunda s-a citit pe chipul tau emotia, mandria si dedicarea fata de copiii tai spirituali, palmele tale se loveau cel mai frenetic si mai sincer in sala rece si cu miros de istorie de pe Lipscani... Nenumaratele minute de aplauze in picioare nu descriu nici pe departe recunostinta unui public infometat de cultura... Acesti oameni au intr-adevar un scop nobil pe lume si lasa ceva in urma... Noi ce daruim lumii? Te pune un pic pe ganduri acest lucru... si raman, din nou, fara cuvinte...

A Bigger Bang Indeed!!! Rolling Stones RULEZ!!! Timpul e de partea lor, legendele nu cunosc granite temporale sau spatiale

Incerc sa descriu o experienta dincolo de cuvinte... greu, greu. Energie, forta, senzatii electrizante, ploaie de efecte... lumini, sunet, grafica, 60 000 de suflete fredonand la unison, explozie de culoare si emotie. Un show total, adevarat, EXPLOZIV. Multi au venit la concert cu gandul "Ia sa vedem cum se taraie fosilele astea!". Ei bine.... fosilele astea sunt nemuritoare. Marea de oameni a fost inmarmurita, extaziata. Mi-a placut enorm faptul ca Mick invatase multe cuvinte si expresii in limba romana, a interactionat si cucerit publicul intr-o maniera simpatica, originala... ce mai... cu LIPICI!!! TOT RESPECTU'! YOU ROCK FOREVER! Ati dat clasa tinereilor de la mile distanta! Daca privim putin in urma, trupa Rolling Stones a debutat in anii '60, a incantat generatii de-a randul. Sunt dovada vie (DA, inca VIE, FOARTE VIE SI FASCINANTA) ca muzica adevarata rezista in timp, sparge orice bariere de timp, spatiu, schimbare. Un show exemplar, un tonus de zile mari, dincolo de varsta, dincolo de conventii si prejudecati. Mi se umple sufletul de bucurie la gandul ca am asa o amintire. Va invit sa vizualizati startul A Bigger Bang, Bucuresti. 2007. Enjoy!!

Cum ar arata lumea fara muzica

Sa ne imaginam pentru o clipa povestea unei lumi, in care sunetul este doar un canal de comunicare a necesitatilor... O lume cu gust, miros, atingere, sentiment, arta... insa o lume "tacuta", care-si "sopteste" existenta. Muzica este o explozie a simturilor, in care povestea omului este redata la intensitate maxima. Suntem dependenti de jocul sunetelor. Cuvantul suna cu totul altfel pus pe muzica, mesajul devine complet. Acest "drog melodic" amplifica toate trairile umane (dragoste, ura, dezamagire, reusita, ambitie, curaj etc.). Din pacate asistam pasivi la indepartarea muzicii adevarate. "Muzica! Nu zgomot!" Recunoasteti sloganul... De ceva vreme, "muzica" a devenit un simplu pretext de etalare a averilor, a prostitutiei de lux, a "calitatilor" vedetelor fabricate peste noapte, a violentei verbale si comportamentale.... lista nu se opreste aici. Desigur ca muzica veritabila exista si inca se reinnoieste, dar trebuie cautata in mormanul de "deseuri fonice" al lumii contemporane sau, de cele mai multe ori, undeva in trecut, acolo gasim creatii muzicale nemurioare. Acestea nu vor fi vreodata detronate, este imposibil. Astazi sunt inaintati publicului larg multi "mutanti muzicali", care transmit mesaje ieftine, ce indobitocesc masele cu viteza luminii. Valoarea in muzica si-a ratacit criteriile de selectie in buzunarul adanc al show-biz-ului... Trist. Revenind la ideea surprinsa in titlu, viata fara muzica e mult, mult mai saraca. Muzica e refugiu, refulare, mangaiere, ea ne apropie, ne aminteste constant cum este sa simti, sa fii tu, dezbracat de conventii si prejudecati.