Într-o lume nebună te lupţi cu tine însuţi să nu te pierzi în epidemia gregarismului de care suferă lumea modernă… iar moartea sigură a zâmbetului din tine echivalează cu altruismul şi conştientizarea răului din lume. Suntem asaltaţi de mulţime şi totuşi noi suntem defapt… singuri. Suferim de tragedia alienării copilăriei din noi, de materializarea visurilor… Este o luptă a unei ideologii moarte, ce nu mai poate fi resuscitată decât prin izolarea de societate.Uneori simţi că îţi va exploda mintea de pasivitate, involuţie, de stagnare spirituală. De ce tot ce pare intangibil, când devine tangibil se stinge nelăsând in urmă nici măcar o urmă de fum? De ce oamenii devin neoameni când sunt înzestraţi cu falsa putere? Oare ei nu ştiu că adevărata putere vine atunci când înveţi să te supui? De ce umilinţa este preţul imperativ al începutului, al acelei ” experienţe” fără de care porţi hainele unui nimic pentru cei din jur? Într-o lume a neîmplinirii, axioma este renegarea împlinirii adevărate şi substituirea ei cu plăceri efemere. Suntem condamnaţi să purtăm jugul unui joc de măşti, să uităm cine suntem, să ne vindem sufletele pentru a “intra în rândul” unei lumi goale de sens. On and on the wheel of un/fortune spinns leaving hope, dreams and ideals far, far behind… in a cloud of black smoke.
5 comments:
Trecem prin viata precum gasca prin apa .. nu luam cu noi nimic ... Cat traim cautam perfectiunea .. constienti fiind de faptul ca vom fi dezamagiti cand o vom avea.
Societatea ne supune in ziua de azi. Poate ca uneori trebuie sa te multumesti cu ceea ce ai. Toti suntem condusi intrun fel sau altul si stim cu totii ca in zilele astea nu mai exista rebeli. Au murit demult... din pacate!
O doza de superficialitate exista in fiecare dintre noi. Depinde numai de noi daca hotaram sa o hranim sau daca incercam sa fim ceea ce suntem cu adevarat. Am impresia, de fapt uneori convingerea, ca in ziua de azi a fi tu insuti este o dovada de vulnerabilitate. Gasesc astfel de dovezi in multe aspecte ale vietii mele, ale societatii in sine. Incerc de altfel, sa inteleg cum superficialitatea te poate ajuta sa fii un om implinit. Cum manat de goana dupa putere si dupa recunoastere, poti sa te consideri "in the end" un om fericit. Pe de alta parte, sunt constienta ca o doza mica si potrivita de superficialitate te poate salva din anumite situatii. Insa a fi un stil de viata...te transforma pe termen lung intr-un om care nu e stapan p sine...
Am avut( si inca mai am) perioade in care gandesc la fel..Dar stii ce?Mi-am dat seama ca daca continui sa gandesc mult si negativ voi ajunge sa nu mai rad..Si oare imi doresc lucrul asta?Da, accept punctul tau de vedere in strafundurile mintii mele, dar nu mai accept sa ma gandesc atat de mult asupra subiectului asta..pentru ca imi face mult rau.O sa devin probabil ceea ce tu numesti..superficiala..dar atata vreme cat voi fi fericita, va fi bine..
Cel mai greu este sa iti dai seama ca ai pierdut ceva ce nu ai avut niciodata. Iluzia "posesiei", este cel mai mare dusman al omului. Si totusi, aceasta iluzie ne tine pe linia de plutire. Datorita iluziei am ajuns astazi la nivelul social (oricare ar fi el) la care suntem. Datorita iluziei nu mai traim in copaci. Sau traim tot acolo, doar ca sunt de o alta natura?
Se spune ca timpul le va vindeca pe toate.. tare mult as vrea sa vad cand se va intampla asta si cum se va intampla asta.. Scepticul din mine imi spune sa nu cred ceea ce vad, ca nu mai exista altruism, ca nu mai exista iubire neconditionata. Oare asa sa fie? Oare am ajuns in stadiul ala de inconstienta si ingamfare incat sa nu ne mai pese de nimeni?
Este trist atunci si nu este lumea din care vreau sa fac parte.
Post a Comment