Nuante de alb si negru

Tipologiile umane se reinventeaza constant, insa bazele de pornire raman aceleasi de  mii de ani, sub diverse sintagme, canoane si tratate psihologice. Oricate carti s-ar scrie nu ar putea reda vreodata „factorul surpriza” al naturii umane, care apare „cometic” si reapare la intervale de timp aproape programate, cat sa mentina resortul interior intins.

Din umilul meu colt de lume, exista trei categorii de oameni:

cei pentru care totul este guvernat de principiul lui „alb si negru” , oamenii „nuantelor”, si acei „daltonisti metafizici”.

Paradigma lui „alb si negru”

Oamenii, evenimentele, sentimentele, nevoile, interesele, toate sunt asezate matematic in sertare clar definite, fixe, fara exceptie. O reala existenta "fantomatica". Cateva cuvinte cheie aici ar fi: frica, neincredere, tact, neimplinire, orgoliu, insensibilitate, egoism etc. Imi place sa numesc acest om „umbra”.

Paradigma „nuantelor”

Lumea, orizonturile, aspiratiile, actiunile, starile, vibratiile, toate aluneca frenetic, ludic, intr-un dans al perceptiilor, uneori fantasmatice, uneori controlate. Cuvinte vedeta aici: instabilitate, proiectie, sensibilitate, euforie, incapatanare, altruism, naivitate etc. 

Un nume al acestui om al cautarii neconteninte ar fi „sculptorul”.

Paradigma „daltonismului metafizic”

O viata a mastilor, in care limitele de perceptie si simtire duc la nevoia inversunata de a juca rol dupa rol, de a imita aproape de perfectiune anumite modele care „pot”.  Este vorba despre cei care nu disting anumite „palete cromatice” si isi poarta viata in incercarea disperata de a se ascunde. Cuvinte cheie: sentimentul de insuficienta, complex, ambitie, dualitate, ura, competitie, interes  etc. 

Un astfel de om si-a castigat dreptul de a se numi „regizorul”. 

Acest tablou al nuantelor de alb si negru ne arata fuga de autenticitate, fuga de sine si goana dupa false idealuri. Nu ne oprim din a ne inunda timpul cu lucruri care nu ne reprezinta. Nu mai avem rabdare cu sufletele noastre, care au devenit niste spectatori la o simfonie plagiata. Traim prea senzorial si uitam cine suntem. Am mai spus-o si intaresc ideea, ne-am creat o lume in care avem orgolii pe post de suflete. Ne purtam viata ca si cu cum nu se termina. Uitam ca aici nu exista optiuni sau second chances, pentru ca timpul nu are rabdare cu nimeni.

Analyze this! :)

Does this "sound" right?