Something stupid like... memories
Oare ce este amintirea? O umbra a unei povesti? O frantura de viata... Un dar sau un blestem? Ma tot gandesc ce este omul fara amintiri, cand insasi viata se cladeste din momente, pe care le imortalizam si le aruncam intr-un colt prafuit... De ce unele amintiri nu pot fi sterse, de ce nu putem selecta ce sa pastram mereu cu noi si ce nu?
Forta amintirii este incontestabila... este singura certitudine pentru mine... Rasfoind in coltul meu de amintiri, pret de minute in sir am fost transpusa dincolo de granitele timpului si am retrait experiente... zambet, lacrimi, emotie, teama, furie, o avalansa de trairi... Prezentul e prezent si e realitatea noastra, insa undeva in noi trecutul este mereu viu, trebuie doar sa se impiedice de stimulul potrivit care sa il reactiveze... si atunci... reinventezi masina timpului si calatoresti inapoi in tine... O experienta pozitiva sau nu, dupa caz.
Intreaga viata a unui om ajunge sa fie "depozitata" intr-o cutie de carton sau intr-un cufar, dupa disparitia sa... Etapele noastre de evo/involutie sunt surprinse in simboluri, care peste ani sunt percepute din ce in ce mai diferit si cu o intensitate infinit mai mare. Valoarea lor creste odata cu anii. Iar valoarea noastra se redefineste odata cu timpul.
Nu stiu ce este mai rau sa traiesti in trecut sau sa il renegi. Greu de judecat, greu de aplicat... Cand e vorba de amintiri, nu poti actiona radical. Te poti juca de-a amnezia, dar te minti pe tine si astfel ucizi o mica parte din tine.
Cum bine spunea Jean Paul Richter: "Amintirea e singurul rai din care nu putem fi izgoniţi". Optimist personaj, dar daca e vorba de "o frantura de iad", putem atunci dezerta?
Si cum "Amintirea e creaţie continuă"- Oscar Wilde, it kinda' stays with you forever. Acest subiect are doar doua taishuri (bucurie versus tristete=> nostalgie versus depresie) si infinite directii... Un mic simbol al istoriei tale te poate purta oriunde in timp.
Pentru fiecare dintre noi exista momente in care ne oprim din galopul vietii cotidiene si privim inapoi, pentru ca apoi sa ne scuturam tacticos de orice emotie si sa ne continuam drumul.
Din pacate nu putem alege ce sa pastram si ce nu. But we cand try to block some of the bad out of our memories and to refresh the good. Nu prea exista solutii. In genere, binele vine odata cu raul, asa ca nu se poate fenta experienta ca intreg. Ghinion! 
Oare ce este amintirea? O umbra a unei povesti? O frantura de viata... Un dar sau un blestem? Ma tot gandesc ce este omul fara amintiri, cand insasi viata se cladeste din momente, pe care le imortalizam si le aruncam intr-un colt prafuit... De ce unele amintiri nu pot fi sterse, de ce nu putem selecta ce sa pastram mereu cu noi si ce nu?
Forta amintirii este incontestabila... este singura certitudine pentru mine... Rasfoind in coltul meu de amintiri, pret de minute in sir am fost transpusa dincolo de granitele timpului si am retrait experiente... zambet, lacrimi, emotie, teama, furie, o avalansa de trairi... Prezentul e prezent si e realitatea noastra, insa undeva in noi trecutul este mereu viu, trebuie doar sa se impiedice de stimulul potrivit care sa il reactiveze... si atunci... reinventezi masina timpului si calatoresti inapoi in tine... O experienta pozitiva sau nu, dupa caz.
Intreaga viata a unui om ajunge sa fie "depozitata" intr-o cutie de carton sau intr-un cufar, dupa disparitia sa... Etapele noastre de evo/involutie sunt surprinse in simboluri, care peste ani sunt percepute din ce in ce mai diferit si cu o intensitate infinit mai mare. Valoarea lor creste odata cu anii. Iar valoarea noastra se redefineste odata cu timpul.
Nu stiu ce este mai rau sa traiesti in trecut sau sa il renegi. Greu de judecat, greu de aplicat... Cand e vorba de amintiri, nu poti actiona radical. Te poti juca de-a amnezia, dar te minti pe tine si astfel ucizi o mica parte din tine.
Cum bine spunea Jean Paul Richter: "Amintirea e singurul rai din care nu putem fi izgoniţi". Optimist personaj, dar daca e vorba de "o frantura de iad", putem atunci dezerta?
Si cum "Amintirea e creaţie continuă"- Oscar Wilde, it kinda' stays with you forever. Acest subiect are doar doua taishuri (bucurie versus tristete=> nostalgie versus depresie) si infinite directii... Un mic simbol al istoriei tale te poate purta oriunde in timp.
Pentru fiecare dintre noi exista momente in care ne oprim din galopul vietii cotidiene si privim inapoi, pentru ca apoi sa ne scuturam tacticos de orice emotie si sa ne continuam drumul.
Din pacate nu putem alege ce sa pastram si ce nu. But we cand try to block some of the bad out of our memories and to refresh the good. Nu prea exista solutii. In genere, binele vine odata cu raul, asa ca nu se poate fenta experienta ca intreg. Ghinion! 
3 comments:
prin prisma trecutului, traim prezentul incercand sa anticipam viitorul..that's all about.
"De ce unele amintiri nu pot fi sterse, de ce nu putem selecta ce sa pastram mereu cu noi si ce nu?"
Stiintific vorbind s-a cam demonstrat, bazat pe legaturile intre neuroni si intre retelele de neuroni, ca se formeaza si se mentin mai puternic cele ce au aparut in urma unor traume (multa biologie pe tema asta, nu are sens). Ideea este urmatoarea: Teoria fundamentala este bazata pe faptul ca nu se poate Bine fara Rau. Iar cum poti tu avea parte numai de amintiri frumoase fara a le avea pe cele nedorite si astfel sa sfidezi una din legile cele mai sigure ale universului. Ex: Itzi pleaca un prieten bun in strainatate pe totdeauna, trauma, dar tu ai harul de a uita acest moment, ce vei face ? Il vei suna in fiecare zi sa il intrebi cand iese la o cafea? Si sa primesti acelasi raspuns de X ori ?:)
Semnat: Tot eu
parerea mea este ka la sfirsitul vietii tii minte numai acelea amintiri in timpul carelor ai fost intro stare puternica emotionala ca cind sati amintesti de ea sentimentele acelea sa treaca prin tine ca un fir electrizat iar acelea care nau avut asa o mare importanta emotionala in viata ta nu prea ramin
Post a Comment