V-ati oprit vreodata pur si simplu sa admirati ploaia? Sa o ascultati? Sa o lasati sa va mangaie chipul cu catifeaua ei? Putini dintre noi mai sunt capabil sa savureze lucrurile marunte. Suntem orbiti de o existenta goala si pierdem esenta vietii...
Nu e nimic mai placut decat o ploaie de vara, la fel cum nimic nu te trezeste inapoi la viata cand esti daramat precum o ploaie rece de toamna. Ploaia accentueaza trairile melancolice, pentru ca apoi sa instaleze un calm si o liniste greu de atins. Va invit sa ascultati o melodie draga mie, care este un adevarat tribut adus ploii. Este vorba de Enya cu A day without rain: http://www.youtube.com/watch?v=Bs8AXlTwhJ0&mode=related&search= .Enjoy! 
Ploaia gazduieste toate trairile umane: dragoste, ura, furie, deznadejde, disperare, fericire, nevoia de evadare... Ea le imbraca, le stinge, le aprinde, le jongleaza, le deseneaza si le sterge.
Rareori mai vad oameni care sa se plimbe prin ploaie, toti fug, se ascund de ea... Lasand la o parte riscurile oricarui fenomen al naturii (seceta versus inundatie etc), ploaia este cel mai bun prieten al singuratatii, este refugiul ei, este cantul ei... de prea putine ori ingana trairi precum iubirea... pentru ca oamenii au uitat sa mai simta, sa se joace, sa elibereze copilaria din ei... 
"Just singin',
Singin' in the rain
Dancin' in the rain
Dee-ah dee-ah dee-ah
Dee-ah dee-ah dee-ah
I'm happy again!
I'm singin' and dancin' in the rain!"
Va invit sa vizualizati un videoclip cu niste detalii deosebite al Enyei cu aceeasi tematica "It's in the rain": http://www.youtube.com/watch?v=SkK8B2bF_sI . Enjoy!
Nebunia furtunii infioara, cutremura, striga, pentru ca apoi sa daruiasca minuni multicolore...
Dupa cum apa este viata, cand vine ploaia... ploua cu viata, cu energie, cu emotie, cu poveste...
Din cele mai vechi timpuri se practicau dansurile ploii, ritualuri ce incununau faptul ca acest fenomen al naturii este datator de viata. Forta lui este coplesitoare...
Cateodata ma intreb oare cate idei artistice au fost potentate de tabloul complet al ploii (vizual, tactil, olfactiv, auditiv). Oare cate romane si-au scris intrigile pe timp de ploaie?
In peisajul citadin, murdar, imbacsit, inghesuit, ploaia vine ca o binecuvantare ce spala pacatelele vietii urbane, iar in zilele foarte toride este potiunea magica ce reinvie oamenii din starea de letargie existentiala. 
Ploaia nu tradeaza, nu minte... ea cearta din cand in cand in furtunile ei, insa ea iti va arata mereu cum mai este sa simti...
3 comments:
Intr-adevar, ploaia poate fi magnifica.
Insa la fel de bine pot fi si toate celelalte fenomene ale naturii si toate anotimpurile.
Ne-am obisnuit sa vedem in natura un dusman permanent. Daca urmariti discovery, aveti ocazia sa vedeti cum toate emisiunile despre natura o infatiseaza ca inamic, killer, devastare: avalansa, inundatie, seceta, cutremur.
Daca ninge prea mult nu e bine, daca e prea cald iar nu e bine, daca ploua si mai rau.
In fiecare anotimp, in loc sa ne bucuram de forma pe care o are sau pe care NOI, OAMENII, i-am dat-o, ne gandim cu jale si cu si cu ura ca ce bine ar fi sa fie altfel.
Ne-am obisnuit sa traim intr-o lume de iluzii seci, ignoram realitatea si natura.
Zilele trecute chiar m-am revoltat pe tema asta. Cata paranoia si cata prostie! Am lasat totul deoparte si am iesit in plin soare si am mers de la unirii pana unde lucrez, pe mosilor si mi-a placut la nebunie cum mi se afundau picioarele in asfaltul topit, cum rasuflarea mea era rece, cum siroia fiecare picatura ca un timp insondabil fara inceput si fara sfarsit. M-am prajit efectiv.
Vara e cald! Vara poate fi foarte cald! Vara poate fi exagerat de cald! E vara, fratilor! Iarna ninge si e frig, toamna ploua si primavara bate vantul!
Poate descrierea e simplista, insa cauta sa fie esentiala.
Nu traim sub un clopot de sticla. Nu cred ca vrea nimeni sa traiasca intr-o inchisoare.
Toate culorile se sting, se ard, parca trec prin foc, se mistuie. Nu observa nimeni discretia tonurilor de ocrurui si verzuri pale.
Ne refugiem sub aparatele alea tampite de aer conditionat, care ne imbolnavesc si ne provoaca un frig interior nefirec, totusi.
Toata lumea injura, toata lumea "se lesina" de caldura, lumea are insomnii, lumea nu mai mananca.....si cate si mai cate! Cata sensibilitate!
Cata fragilitate! Parca suntem niste bibelouri de portelan.
Ne alimentam ura fata de natura. Candva ne era prietena si ajutor. Apoi ne-a fost sclava. Si acum, daca tot ne+am pus pe consumat cu succes euri si ne imbracam in plastic si zburam, ne este dusman!
Suntem niste prosti!
Este minunat sa canti lirismul ploii, oana. Sa canti ropotul ei in geam, straturile de lumi semitransparente pe care le insira ca pe o ceata, saturatia pe care o aduce culorilor astfel mai vii, mai tari, aerul umed si rece revigorant, senzatia de luciditate melancolica, eroziunea asupra cladirilor si oamenilor..........se pot spune si mai multe si mai expresiv decat mine.
Insa, te provoc sa aduci laude ploii si la toamna spre noiembrie asa, cand deja vor fi cazut tone si tone de apa asupra noastra. Atunci, va fi interesant cum se imbraca noua opinie despre ploaie. Va ramane tot revigoranta pana in maduva oaselor, ca fenomen natural si firesc sau te vei lasa coplesita
Eu sunt indragostita de ploaie in toate formele ei, de la ploile calde la cele care te strapung cu fiori de gheata, la furtunile manioase ce sparg cerul in franturi de lumina... Cu siguranta nu voi renunta nici in noiembrie la plimbarile prin ploaie. poate doar le voi scurta:).
da, am avut parte de ploi nesfarsite, care ne-au udat baschetii si picioarele, parul si fata, ne-au inmuiat hainele si ne-au facut sa mirosim a balta, ne-au hidratat si ne-au spalat, intr-un fel...
mie mi se intampla ca dupa ce fac o tampenie, un dus sa imi creeze senzatia de purificare, de inlaturare a senzatiilor de vinovatie
si ploaia la fel....in special, cand dupa interminabilele plimbari prin ploaie gasesti ca acest oras suprapopulat de oameni, masini, santiere arata mai fain, mai "purificat", mai straveziu, mai cetos...poate ca si lipsa unei lumini puternice a estompat vizibilele defecte ale unui bucuresti haotic si pierdut.
am ajuns intr-un punct de maxima oboseala - ploaia a navalit in noi, a imibibat totul si acum cresc larve si broaste raioase pe peretii sufletelor si ele nu mai simt, corpul se chirceste de la atatia muschi si licheeni...
paradoxal, cred totusi ca acum e momentul de crestere interioara, de meditatie. acum natura exterioara se stinge incetul cu incetul, devine gri, iar culorile se scurg. insa, ploaia asta, apa asta, ne da posibilitatea unei gradini de iarna inlauntrul sufletelor noastre. ceva moare, ceva se naste. important e sa fim atenti la cum ne bate vantul si la cum ne bate inima
e o risipa de apa...incepe asteptarea
Post a Comment