Si timpul nu mai avea rabdare...

Toata lumea stie ce este timpul si totusi nimeni nu poate spune ce este. Conform lui Newton (in Principia) timpul este independent de lucruri si de evenimente, ceea ce inseamna ca este absolut. Voi incepe acest post printr-un filmulez, pe care va invit sa il vizualizati : http://www.youtube.com/watch?v=6B26asyGKDo&mode=related&search= . Este o creatie care pe mine m-a surprins placut si sper sa descoperiti si voi de ce:). Este vorba de Noah Kalina, un tanar care si-a fotografiat chipul zilnic, timp de 6 ani(2356 zile/fotografii), in aceeasi pozitie, pentru ca ulterior sa faca un colaj de imagini de aprox. 5 minute, in care sa surprinda transformarile sale fizice in timp. Dincolo de chip, putem observa si etape ale vietii sale, joburi, statute sociale, trairi, toate din privirea sa si decor. A surprins foarte bine schimbarea, pe care a armonizat-o cu melodia din coloana sonora a filmului Time Machine:). Enter Noah's "time machine!" Enjoy!. Acest proiect al sau este inca in derulare, ma intreb cum va fi peste 20 de ani, este o idee interesanta, care merita supusa atentiei. Un experiment cu tine insuti.

Revenind la topicul acestui post... Ce este timpul? Cum il putem defini? Universul nostru in evolutie are patru componente esentiale: materia, radiatia, spatiul si timpul. Toate pot fi masurate cu mare precizie. Orice fenomene care se repeta cu regularitate pot fi folosite pentru inregistrarea trecerii timpului. Natura a dat stramosilor nostri trei fenomene ca unitati de timp:

- O Zi (perioada de alternare a luminii solare si a noptii este data de rotatia Pamantului in jurul axei sale.
- O rotatie a Lunii in jurul Pamantului (=lunatia) a fost folosita ca o luna (calendaristica), iar sfertul sau ca o saptamana.
- O rotatie a Pamantului in jurul Soarelui reprezinta un an.

Istoria instrumentelor de masurare a timpului:
Cadranul solar

Clepsidra

Ceasul cu nisip

Ceasul mecanic

Ceasul electric

Ceasul atomic

Timpul este marimea fizica ce masoara succesiunea, simultaneitatea si durata fenomenelor. Oare?

Intr-o lume in care TIMPUL este totul, insasi timpul este un concept abstract. E palpabil? NU. E vizibil, are gust, miros? NU. Dar el este omniprezent. Masura lui suntem noi, oamenii. Timpul isi lasa amprenta pe chipurile noastre, pe vietile care se nasc din noi, pe creatie, pe ce lasam in urma. Umbra timpului este istoria... O buna gestionare a timpului este un atu incontestabil in lumea grabita in care traim.

In raport cu taramul ideatic... VIS, VIATA, MOARTE, DUMNZEU, RAI, IAD, Lumea platoniciana... timpul nu exista. Insa pentru om, timpul este inceputul si sfarsitul, este acea "cantitate" de existenta, care se scurge mult prea repede...
Analizand timpul in esenta sa iti constientizezi limitele. Este ironic sa constati ca un concept inventat de om, ii puncteaza acestuia existenta drept efemera in raport cu infinitul, atemporalul pur divin.
Cu totii ne-am gandit cel putin odata cum ar fi sa putem stapani timpul, precum ne jucam cu o melodie: STOP, PAUSE, REPET, FORWARD, BACK... and PLAY. Nice thought! Being God for a while. Sa putem schimba sau preveni aspectele negative ale vietii. "Daca as putea sa dau timpul inapoi...", o sintagma-cliseu, care este regasita in conversatiile de zi cu zi, in show bizz etc.
Greu sa definesti ceva de nedefinit:). Ce se masoara si nu se poate controla? Timpul!
"Fiinţa umană, prin ea însăşi, are o capacitate limitată de sesizare a timpului. De obicei, percepem timpul când ceva irevocabil s-a produs, când s-a trecut „dincolo“ de el, când l-am „pierdut“. La o adică, „simţirea“ trecerii timpului nu ar fi prea sănătoasă. Ce-ar fi dacă am percepe permanent curgerea clipelor? Faptul de a nu percepe exact limitele temporale nu constituie câtuşi de puţin ceva negativ. Exactitatea şi precizia în materie de timp reprezintă o utopie pentru om, nu şi pentru maşinile de măsurat timpul, create de acesta (ne putem întreba cum de o entitate „imperfectă“ creează prelungiri sau entităţi tehnice atât de „perfecte“ cum ar fi ceasurile atomice!). Timpul se constituie ca o unitate dintre continuitate şi discontinuitate." Constantin Cucoş, 2005.

O mare de ganduri... pe plaja din Vama Veche

"Nu-i nimic mai frumos decat valsul unui colt de mare murdar si salbatic. Incredibil cum ceva atat de "mic" iti da atat de multa libertate"... ii scriam unui prieten, in timp ce imi tarshaiam lenes picioarele prin nisipul ud si ma lasam mangaiata de briza rece... in Vama Veche. Un tablou aproape perfect... o plaja primitiva, aproape pustie... cateva cupluri ce se jucau din priviri... 2-3

trecatori singuratici, un chitarist ce facea serenade lungi valurilor, un soare multicolor ce se ridica usor din strafunduri si imensitatea unei mari. O clipa de fericire daruita atat de usor... Doar eu si marea... si pret de o ora, doua, am simtit ca am totul. Imi vin in minte versurile unui cantec dintr-un album Savage Garden: "And I want to live like animals/Careless and free like animals/ I wanna run... the wind in my hair and the sun at my feet/...
Odata cu soarele poti vedea tot mai multi oameni, de toate natiile, toti interactioneaza si isi exteriorizeaza emotiile ca si cum nu i-ar vedea nimeni, nu i-ar judeca... Este prima oara cand vin aici, insa am sentimentul ca am tot fost aici, inside my mind. Behold the world you have created!

Aici oamenii au alte identitati. Aici brandurile si banii nu au pic de valoare. Doar oamenii, marea, muzica, soarele si melancolia dau tonul... O punte catre tine. Un loc uitat de lumea moderna...
Oare cati dintre noi pot vedea frumusetea unui astfel de loc? Cati dintre noi cauta si gasesc aici o liniste, un zambet? Oare ce pretuim mai mult, libertatea sau jocul de masti sociale, conformismul, locurile "bine privite" de cei din jur?

"Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur." Octavio Paz

I walk a lonely road, the only one that I have ever known,
Don’t know where it goes, but it’s only me and I walk alone,
I walk this empty street on the boulevard of broken dreams
And the city sleeps and I’m the only one that I walk alone…
My shadow’s the only one that walks beside me…
Check my vital signs to know I’m still alive… and I walk alone…

In secolul vitezei, al multimii sufocante, de multe ori te simti singur intre milioane de oameni... atunci te izolezi si mai mult in putinele momente pe care le poti sacrifica, pentru a te regasi, insa ajungi sa constati ca nu poti imbratisa singuratatea pentru mult timp, pentru ca te apasa si te amorteste...
Se spune ca omul numai in singuratate elibereaza geniul din el. Insa a renunta la natura sociala a omului este un pret prea mare, chiar imposbil pentru majoritatea dintre noi...

Exista nenumarate nuante ale singuratatii:
"Am sa traiesc in sfarsit singur! Si, acum, ma intreb cu cine?" (Sacha Guitry)
"Foloseste singuratatea, dar nu fi folosit de ea." (P.Coelho)
"Omul cel mai puternic din lumea intreaga, este cel care-i cel mai singur." (Henrik Ibsen)
"Unde inceteaza singuratatea, acolo incepe piata." (Nietzsche)

Voi ce inteles ii atribuiti?

Alegi singuratatea stiind ca oricand te poti intoarce printre cei multi. Oamenii, in genere, fug de singuratate, pentru ca semnificatiile existentiale le poate da doar societatea, de la recunoastere la refuz, de la concepte la modele de actiune. Singuratatea poate fi privita ca o pedeapsa sau ca un refugiu. Starile care te incearca atunci cand te simti singur sunt de cele mai multe ori intunecate, pline de deznadejde, fara orizont...

Ciudata fiinta... OMUL. Din cand in cand isi doreste sa fie singur, dar cand realizeaza ca este singur il cuprinde panica, incertitudinea... ajunge chiar la stari depresive.

Nevoia de celalalt/ceilalti este de nestavilit, oricat de mult am incerca sa o ascundem sau sa o temperam, deep down we all wanna be saved from ourselves...

"Great minds discuss ideas, average minds discuss events, small minds discuss people."

Omul e rau de la natura, este un rau necesar care judeca aspru si cand respira... unii isi consuma timpul si gandurile insirand si punand in balanta idei, unii discuta evenimente, intamplari, pe cand altii, care sunt cei mai MULTI, isi investesc timpul comentand oameni... de la vedete, colegi, prieteni, la familie. Nu am inteles niciodata ce este asa de fascinant pentru mintea umana in a analiza alti oameni... invidie pana la dispret, admiratie pana la obsesie... Oricum ar fi, mintea umana are o capacitate fascinanta de inventie a judecatilor false, a zvonurilor..... vesnicul "din tantar armasar" and so on...
In continuare impartasesc cu voi nevoia de a intelege de ce oamenii vorbesc prea mult despre oameni, de ce se discrediteaza intre ei si care este MARELE CASTIG?

Viata m-a invatat in nenumarate randuri ca increderea in oameni se pierde usor si nu este o revelatie fericita. Nu o data am "asistat incognito" la discutii despre mine, care erau adevarate SF-uri, am "invatat multe despre mine":) si in continuare ma depaseste acest hobby al unora, de a inventa si dezbate neobosit alte persoane. Oare este vorba de o limita, un orizont de gandire stramt sau doar de frustrari refulate pe destinele altora, lipsa de ocupatie?

Get a life! Twisted, small minds...

Am ajuns sa ador discutiile interminabile la o cafea sau la o plimbare in care subiectele de discutie nu cunosc limite, in care opiniile contrare nasc monstri si zane:). Am senzatia uneori ca la sfarsitul unei zile, la sfarsitul listei de taskuri efectuate contratimp, doar aceste momente sunt doar pentru mine si cred ca a jongla cu idei impreuna cu cineva in care iti gasesti corespondent este cea mai frumoasa si relaxanta joaca a intelectului. Te refugiezi de tot si toate. Eh, la polul opus, cum ar fi sa stau seara sa comentez pe X, Y, Z, sa imi creez scenarii si sa imi inund timpul si mintea cu vietile altora?

Trezirea! Chiar asa de plictisiti sunteti de propria viata? Sau nu puteti mai mult? Mda... se justifica pentru unii, pur si simplu nu se pot desprinde de spectacole de viata de tip "Dan Diaconescu", de pofta de scandal, de setea de intrigi. Frumosi oameni! Mari caractere!

Eu cel putin am obosit sa imi mai pese de "vocea plebei", ma afecteaza din ce in ce mai putin. Este o vorba mare in PR care se aplica si in viata de zi cu zi "the worst thing besides being talked about is not to be talked about". So... keep rollin' ur pathetic stories:).

I have better things to do with my time and so do you. Tocmai acesta este si scopul acestui blog, provocarea la metadialog, la IDEI. Inveti infinit mai multe despre cei din jur cand dezbati, cand te contrazici, cand te ambitionezi... Ideile sunt o componenta inepuizabila a mintii umane, idei vechi sau noi, nu e relevant, important este ca nu sunt uitate si ca se imbunatateste spiritul critic, creativitatea si exprimarea ei.

Fenomenul social de downshifting sau evadarea din cusca jobului. A invata sa stii cand sa te opresti.

Zilele acestea I've been "cleaning out my closet", cu acesta ocazie am rasfoit prin vrafurile de carti, articole, pasaje care mi-au atras atentia de-a lungul timpului. Printre articolele despre care va vorbeam, se numara si un interviu al Aurorei Liiceanu (2004), in care se discuta un fenomen extrem de interesant downshifting-ul. Haideti sa descoperim impreuna ce este!

Acest concept este un "refuz al societatii occidentale... de a deveni scalvul valorilor materiale" sau, intoarcerea la origini, la simplu, substituirea motivatiei extrinseci cu cea intrinseca. Evadarea de sclavia muncii, capitularea din cursa pentru mai mult, refuzul dresajului, toate acestea duc la retragere, la nevoia de izolare, de liniste...

"Retina isi pierde sensibilitatea atata vreme cat nu mai exerseaza alt peisaj decat canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului"...

Dupa un timp, unii manageri si nu numai, ajung la un punct de "burnout" (stress, deadline-uri, agitatie, trafic de influenta etc.) care ii impinge catre o alta limita psihologica. Aceasta faza duce la schimbarea stilului de viata, dinspre sofisticat, modern, populat, inspre simplu, primitiv, izolat. O intoarcere catre sine, acel sine care apreciaza si lucrurile marunte.

In acelasi articol se sublinia faptul ca in Romania, downshifting-ul este specie rara, intrucat noi suntem victimele unei societati de consum, individul este confiscat pentru profit, suferim de "valori materialist-excesive" care ne sunt imprimate de media. Daca privim in jur vedem o viata lipsita de calitate, imbacsita de cantitate, de forma fara fond, de branduri, de nevoia excesiva de imitare.

Downshifting-ul este acea capacitate de a sti cand sa te opresti, sa stabilesti o etica a muncii, sa preiei critic valorile sociale si sa iti amintesti pentru ce traiesti defapt, ce iti place cu adevarat, sau mai exact ce te definea inainte sa incepi sa urci culmile carierei. Cred ca cel mai bun motiv este repulsia fata de compromis, un imperativ al businessului si al vietii in genere.

Oare putem spune NU ? Sau ne trezim cu mult prea tarziu? E foarte greu sa renunti la ceva "pentru care" lupti toata viata, sa ai curajul sa fii tu, sa arunci masca, cravata... sa fugi sa privesti cerul, sa savurezi cafeaua odata cu roua in mijlocul naturii, sa te rupi de murmurul continuu al civilizatiei. Sa te ocupi de TINE, de FAMILIE, de micile TALE placeri.

Libertate versus deadline, kissin'up, compromis, psihologia "vinde-te bine"...

Desigur ca nici aici nu exista garantii. Cauti liniste, meditatie si le obtii. Ai toate sansele sa vrei sa te intorci la vechiul stil de viata sau sa reiei cautarile, omul e imprevizibil si mult prea lacom ca sa fie multumit complet vreodata.

Exista o latura mai intunecata a conceptului de downshifting, chiar si aici, exista criterii de selectie dintre cele mai "minunate". Oamenii reflecta asupra propriei vieti, propriilor aspiratii numai cand au asigurate cel putin conditii de viata decente. Cei cu probleme financiare isi pun probleme, intrebari, insa din cu totul alta perspectiva. In primul caz se tinteste un sens al vietii, pe cand in al doilea caz se lupta pentru supravietuire.
Suntem mandrii, lacomi, ambitiosi... luptam cu toate resursele, poate chiar invingem... and next? What happens next?
Tendinta omului odata cu trecerea timpului este de a reconsidera lumea, la fel cum citesti o carte, sau revizionezi un film la mai multe varste, pentru a constientiza schimbarile din tine ca om... Mai departe... sunt insa putini care si actioneaza pentru acea "stare de bine", liniste, libertate.

Haideti sa vorbim despre BANI ! Cum se fac ei, cine ii face si cat de mult ne iau mintile...

Money makes the world go round! Money, money, money!!! Oooo da, bani, bani, bani! Au gust, au miros, au personalitate, au autoritate, au stil. Cu ei platim libertatatea. Sunt motorul "complicat" al activitatilor zilnice, intriga tuturor povestilor de viata, samburele compromisului. BANII!
Exista nenumarate acceptiuni ale semnificatiei banilor, printre care "ochiul dracului". E usor aici, banul dezbina oamenii pentru ca naste lacomia, aceasta la randul ei genereaza sentimente de invidie, resentiment, frustrare... pana la ura fata de cei care au bani "cu caruta" sau chiar un pic mai mult decat noi. Obsesia noastra de zi cu zi, a face cat mai multi bani. Suna divin nu-i asa?!

Pana acum nimic nou sub soare. Abia acum vine partea interesanta... haideti sa vorbim despre OAMENI si BANI. Cum se transforma ei. Sunt cateva categorii mari de oameni in cursa pentru castiguri. Oamenii relativ onesti care muncesc corect, contracronometru, se dedica pe cat posibil si castiga mai mult sau mai putin, in cazul acesta cei care reusesc sa se afirme si sa ridice "imperii banesti" cu ambitie si dedicare sunt pe cale de disparitie. Oamenii cu "simtul banului" extrem de dezvoltat, acestia isi joaca fantastic zarurile carierei, fie au un capital zdravan de investit si stiu exact care este momentul cel mai bun pentru a-i pune la bataie, fie efectiv fac bani din piatra seaca, printr-o idee incredibila de business... cam rar, dar exista. Strategi innascuti, care inarmati cu vointa ajung destul de sus, relativ repede.
Intram acum in categoria grea a "luptatorilor K1" in business, vorbim de oamenii care "calca pe cadavre", isi vand si mama, tradeaza, urca daramand in jur, interesante specimene:) si sunt din ce in ce mai multe si mai agresive.

Desigur ca exista si oamenii care se multumesc cu putin, unii temandu-se de riscul de a pierde ce au deja sau, pur si simplu, sunt inghititi de cei mai "puternici" si nu lupta, nu reactioneaza... Si acest segment este numeros.
O alta categorie extrem de complexa este aceea a oamenilor parveniti, este printre cele mai interesante. Sunt cei care s-au "imbogatit" peste noapte din noroc chior (mostenire, investitie norocoasa, afacerea rudelor a dat roade brusc, un parinte/frate a devenit senator etc.) sau din operatiuni de tip "capsunica". Tot aici se incadreaza si tipologia "I'm my father's/mother's son/daughter". Aceste specii destul de raspandite pe la noi, isi hranesc increderea de sine din bunuri, din defilarea brandurilor superpremium de haine, masini, motoare, bijuterii sau chiar prin superfunctii de management. La baza acestor acte de circ ieftin, se ascund frustrari, complexe si mai ales prostie in starea ei cea mai pura. De cele mai multe ori soarta acestor oameni epuizeaza "gloria" destul de repede, pentru ca pusi in situatia de a se descurca singuri se autoruineaza cu viteza luminii. Banii, falsa influenta, "prietenii de ocazie" dispar la fel de repede cum rasar, in situatia de fata... si oare atunci "berzei chioare ii mai face Dumnezeu cuib"? Slabe sanse!
Era sa uit de "butkissers", cei care se injosesc in fel si chip pentru a creste in ochii sefului... uneori ma mir, dar cu atitudinea asta unii chiar ajung "departe" financiar si in cariera. Nevoia ego-ului uman de a fi ridicat in slavi este incomensurabila... si "managerii" de categorie usoara apreciaza relatiile de tip master-slave.
Unii oameni traiesc pentru a strange si a strange, si, iar a strange bani, eu ii numesc "generatia Scrooge". Acestia ajung la 80 de ani cu tone de bani "la saltea", fara a fi simtit ce inseamna viata. Avaritia te infometeaza de la multe... eu cred ca este precum o boala incurabila.

Tot la rangul "luptatorilor de k1" as incadra "rasa parazit", respectiv oamenii care profita de naivitatea, prostia sau sensibilitatea celor cu bani. Scopul existential al acestor oameni este sa "traiasca bine" din munca, averea altora sau sa profite cat de mult pot de pe urma ei. Paradigma lor s-ar defini prin compromis absolut... pana la imoralitate. Cu regret o spun... aici se incadreaza foarte multe femei, care isi aleg partenerii temporari sau de viata pe criterii de genul marimea conturilor bancare, masina, haine, case etc. Eu numesc acest fenomen social, prostitutie de lux. Ce este mai trist este ca acesti oameni constientizeaza imoralitatea lor, insa aleg intotdeauna ce este mai comod, transformand ambitia in moft, degradare. Duplicitatea, teatrul sunt doar cateva dintre armele acestora.

Subiectul deschis aici este o adevarata "cutie a Pandorei", am putea dezbate ore in sir, insa tot nu s-ar epuiza. Nimeni nu poate nega vreodata puterea banului, dar totodata nimeni nu va putea nega vreodata latura distructiva a banilor. Se spune ca poti vedea cu adevarat caracterul unui om daca il inzestrezi cu avutii mari. Voi ce parere aveti?