Sunday, July 25, 2010

I have died for myself...


A lover knows only humility, he has no choice.
He steals into your alley at night, he has no choice.
He longs to kiss every lock of your hair, don’t fret,
he has no choice.
In his frenzied love for you, he longs to break the chains of his imprisonment,
he has no choice.

A lover asked his beloved:
- Do you love yourself more than you love me? Beloved replied: I have died to myself and I live for you.
I’ve disappeared from myself and my attributes,
I am present only for you.
I’ve forgotten all my learnings,
but from knowing you I’ve become a scholar.
I’ve lost all my strength, but from your power I am able.

I love myself…I love you.
I love you…I love myself.

I am your lover, come to my side,
I will open the gate to your love.
Come settle with me, let us be neighbours to the stars.
You have been hiding so long, endlessly drifting in the sea of my love.
Even so, you have always been connected to me.
Concealed, revealed, in the unknown, in the un-manifest.
I am life itself.

You have been a prisoner of a little pond,
I am the ocean and its turbulent flood.
Come merge with me,
leave this world of ignorance.
Be with me, I will open the gate to your love.

I desire you more than food or drink
My body my senses my mind hunger for your taste
I can sense your presence in my heart
although you belong to all the world
I wait with silent passion for one gesture one glance
from you.

Sunday, June 13, 2010

I'll be there for you

Prietenia... oare cum ar fi viata fara prieteni, va puteti imagina? Se spune ca un bun prieten iti ramane alaturi o viata... Cu totii trecem prin "n" etape, care filtreaza, filtreaza si iar filtreaza cunostintele, si la un moment dat ramane o lista scurta de prieteni, care urmeaza si ea sa fie cizelata in timp. Nu e nimic anormal pana aici, aspiratiile, deciziile, educatia, evenimentele, sunt doar cateva dintre criteriile nescrise ale prieteniei.

"A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger." puncta Nichita Stanescu. Dar oare putem fi siguri vreodata 100% de consistenta unei relatii de prietenie, de faptul ca e "here to stay no matter what"?
Titu Maiorescu spunea ca "Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare." Viata mi-a confirmat si infirmat acest gand universal... Am trait situatii in care am pierdut un prieten din motive pe care unii le-ar considera absurde si am ramas cu sufletul mai gol... gandindu-ma luni intregi daca prietenia "de-o viata" pe care o aveam cu persoana respectiva era reala sau doar parea sa fie... E greu de judecat aici. Multi ar spune ca prietenia aceea nu a existat defapt, pentru ca nu s-ar fi stins atat de usor daca era o prietenie adevarata... Altii ar spune ca oamenii sunt prea fragili si gresesc prea usor de multe ori...

"Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi." Antoine de Saint Exupery La polul opus... am trait situatii cu prieteni dragi, care au primit lovituri grele de la alti prieteni, cu sau fara voia lor, si, cu toate astea,... desi in astfel de cazuri relatiile si tensiunile devin dramatice, prietenii afectati direct au continuat relatia de prietenie, dand un exemplu de maturitate si un model de scara valorica... a pune orgoliul in plan secund si a aduce in prim plan ce conteaza cu adevarat, faptul ca prietenii trebuie sa ramana prieteni cu bune si cu rele.

Unde este adevarul? Cum vezi in sufletul unui prieten, ca sa stii cui iti incredintezi sufletul? Exista nenumarate situatii in care te trezesti dupa ani ca prietenii tai au o cu totul alta parere despre tine decat te asteptai... La fel cum te trezesti ca unele prietenii mor lent, nefiind alimentate de partile implicate, sau fiind intretinute doar de o parte... care intr-un timp oboseste.. Viata e prea scurta ca sa nu daruim prietenie, desi asta presupune uneori durere, pentru ca intotdeauna un prieten te va putea lovi infinit mai mult decat ar putea-o face un dusman, pentru ca are toate armele din lume. Iar daca ajungi sa confunzi prietenia cu partenerii de distractii si iesiri, e trist si, cand te vei trezi, te vei simti singur si revoltat... Cine afirma ca are multi prieteni se amageste singur si devine vulnerabil in timp... "Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt nenumarati." – Nichita Stanescu.

Sunday, March 14, 2010

Eu pe mine ma - my inner to do list

N-am mai postat nimic de ceva vreme... Am constatat ca e mult mai usor sa scrii "maxime" atunci cand totul e echilibrat si sigur, cand aceste doua lucruri dispar sau sunt amenintate parca preferi sa pastrezi gandurile tale doar pentru tine... Nu-mi explic de ce. Acum simt sa va scriu, gandurile vor sa iasa... o colectie de dorinte si actiuni, pe care le doresc fiecaruia dintre voi.

Ce imi doresc de la mine (ordine aleatorie), my inner to do list:

1. Sa fiu mai
bun
2. Sa fiu mai intelept
3. Sa invat sa ma iubesc mai mult
4.
Sa daruiesc cel putin o bucurie in fiecare zi unui om drag
5. Sa daruiesc cel putin o bucurie pe luna unui necunoscut
6. Sa nu compromit cine sunt indiferent cat ar fi de greu, sa fiu eu
7. Sa fiu liber
8. Sa iubesc viata (timpul, natura, experientele noi si experientele vechi, care m-au format)
9. Sa zambesc in fiecare zi si, din cand in cand, sa-mi zambeasca si sufletul
10. Sa trag aer in piept, sa inspir pozitivul si sa expir negativul din situatiile tensionate
11. Sa iubesc pana vibreaza cerul
12. Sa nu uit oamenii dragi care sunt in cer si sa ii pastrez cu mine
13. Sa fiu sanatoasa pentru mine si pentru cei dragi, sa fac ceva concret pentru asta
14. Sa le arat prietenilor mei ca imi sunt prieteni
15. Sa privesc sus, sa vad departe si sa fiu pregatita sa o iau oricand de la capat
16. Sa fiu pentru mine insami o permanenta provocare
17. Sa invat si sa citesc mai mult
18. Sa dansez mai des
19. Sa nu uit niciodata ce inseamna mama si tata
20. Sa nu uit ca Dumnezeu exista intr-o forma sau alta
21. Sa imi cunosc demonii interiori, sa ii inteleg, sa ii accept si sa ii inving.

Cam asta zboara prin mintea mea acum, alaturi de o melodie care ma obsedeaza de ceva timp. Enjoy it!

Friday, December 4, 2009

You’ve got a fast car, but is it fast enough to fly away? Just take me anywhere but here…

Exista momente in care simti cum viata ti se scurge din vene, iar tu esti prea amortit ca sa o opresti. Te simti mut, paralizat… nu te simti. Te transformi rapid intr-un spectator pasiv lipsit de visuri. Mai palpaie in tine speranta, dar se lupta sa nu se stinga. Iar tu? Tu nu o ajuti deloc, pentru ca esti hipnotizat de propria drama, pe care o retraiesti continuu, ca pe un film prost, refuzand efectiv sa mergi mai departe.

Sunt momente in care te vezi pe tine si “nu ai puterea” sa-ti influentezi propriile acte. Cand esti sau pari prea slab, prea urat, prea gol pe dinauntru pentru a rectiona. Momente in care constientizezi incercarile vietii tale. In ele te pierzi si te impietresti. Clipe in care simti, cum, sus undeva, deasupra ta, cineva te priveste adanc in ochi, aratandu-ti continuu numai greselile si raul din viata ta. Si… te simti condamnat. Victima? Nu! Poate doar victima propriilor alegeri. Pentru ca nimic notabil in viata asta nu se intampla independent de vointa noastra. Poate doar boala si moartea…

Astepti tacut. Iti inunzi trupul si sufletul cu fumul greu de tigara. Ce astepti? Sa fii salvat? Nu vezi nici macar acum ca esti singur? Ca singurele doua maini, care te vor ajuta, sunt ale tale? Ca nimic din ce faci pentru lume, pentru oameni, nu conteaza? Iti vine sa strigi pana se crapa cerul… Dar nu… ramai mut. Ce rost are? Nici nu apuci sa traiesti si viata se stinge. Nici nu apuci sa constientizezi lumina familiei, ca o vezi cum paleste si te trezesti ca dispare… Da. Esti singur. Atat de singur incat, nici iubirea nu-ti mai poate desclesta fruntea, pentru ca esti de piatra, esti pierdut in propria mizerie si slabiciune.

Ce e frumos? Ce e frumos trece usor pe langa tine, fara sa te atinga sau infioare. Iti urmaresti gesturile ca simplu spectator, nu mai vezi nimic cunoscut, nimic din ce era, nimic din ce erai. Energie… Pasiune… Elan… Ambitie… Verticalitate… Unde sunt? Au devenit doar cuvinte… Semnificatia lor s-a ascuns undeva departe de orice logica sau sens. In urma lor ramane doar un “voice over” obosit, care iti pune zeci de intrebari. Desigur ca sunt doar momente… momente in care fugi, te cauti si poate… poate ca te regasesti intr-o alta forma. Pentru ca intotdeauna depinde de tine, nu-i asa? Trebuie doar sa te hotaresti ce vrei. Simplu? Chiar deloc… Sa fii propria minune, care se reinventeaza continuu.

Fin de rien