You’ve got a fast car, but is it fast enough to fly away? Just take me anywhere but here…

Exista momente in care simti cum viata ti se scurge din vene, iar tu esti prea amortit ca sa o opresti. Te simti mut, paralizat… nu te simti. Te transformi rapid intr-un spectator pasiv lipsit de visuri. Mai palpaie in tine speranta, dar se lupta sa nu se stinga. Iar tu? Tu nu o ajuti deloc, pentru ca esti hipnotizat de propria drama, pe care o retraiesti continuu, ca pe un film prost, refuzand efectiv sa mergi mai departe.

Sunt momente in care te vezi pe tine si “nu ai puterea” sa-ti influentezi propriile acte. Cand esti sau pari prea slab, prea urat, prea gol pe dinauntru pentru a rectiona. Momente in care constientizezi incercarile vietii tale. In ele te pierzi si te impietresti. Clipe in care simti, cum, sus undeva, deasupra ta, cineva te priveste adanc in ochi, aratandu-ti continuu numai greselile si raul din viata ta. Si… te simti condamnat. Victima? Nu! Poate doar victima propriilor alegeri. Pentru ca nimic notabil in viata asta nu se intampla independent de vointa noastra. Poate doar boala si moartea…

Astepti tacut. Iti inunzi trupul si sufletul cu fumul greu de tigara. Ce astepti? Sa fii salvat? Nu vezi nici macar acum ca esti singur? Ca singurele doua maini, care te vor ajuta, sunt ale tale? Ca nimic din ce faci pentru lume, pentru oameni, nu conteaza? Iti vine sa strigi pana se crapa cerul… Dar nu… ramai mut. Ce rost are? Nici nu apuci sa traiesti si viata se stinge. Nici nu apuci sa constientizezi lumina familiei, ca o vezi cum paleste si te trezesti ca dispare… Da. Esti singur. Atat de singur incat, nici iubirea nu-ti mai poate desclesta fruntea, pentru ca esti de piatra, esti pierdut in propria mizerie si slabiciune.

Ce e frumos? Ce e frumos trece usor pe langa tine, fara sa te atinga sau infioare. Iti urmaresti gesturile ca simplu spectator, nu mai vezi nimic cunoscut, nimic din ce era, nimic din ce erai. Energie… Pasiune… Elan… Ambitie… Verticalitate… Unde sunt? Au devenit doar cuvinte… Semnificatia lor s-a ascuns undeva departe de orice logica sau sens. In urma lor ramane doar un “voice over” obosit, care iti pune zeci de intrebari. Desigur ca sunt doar momente… momente in care fugi, te cauti si poate… poate ca te regasesti intr-o alta forma. Pentru ca intotdeauna depinde de tine, nu-i asa? Trebuie doar sa te hotaresti ce vrei. Simplu? Chiar deloc… Sa fii propria minune, care se reinventeaza continuu.

Fin de rien

Creatie versus creativitate in publicitate

Nimic nu atrage mai mult decat atitudinea "out of the box". Toti creativii se dau peste cap sa aduca ceva nou sa sa imbrace ceva clasic in haine aparent noi. Publicul larg reactioneaza imediat la produse publicitare creative. O campanie "shui" sau "artistica" genereaza automat dezbateri, "argouri" si glumite repetate la unison de oameni din cele mai diferite categorii sociale. Dar asta inseamna oare ca respectiva campanie publicitate a avut succes?

Sa luam spre exemplu binecunoscuta campanie "laser, frate" aka Teletec. Oralitatea si stilul "funny" ale spotului tv au starnit o adevarata "revolutie" in randul publicului larg, insa daca intrebai pe cineva random daca a retinut numele produsului promovat, aveai o mica, mare surpriza, brandul respectiv nu era asociat cu reclama in sine. Astfel de exemple sunt multiple si din cele mai diverse registre de comunicare.

Concluzia? Multe agentii au transformat ideea de creativitate in publicitate in adevarate concursuri de creatie de tip scurt metraj neconventional, directie care prinde la mase, insa care nu influenteaza decizia de cumparare a acestora. O astfel de abordare castiga multe premii, doar oare vinde? Trebuie stabilite niste limite ceva mai clare intre creatia pura si creativitatea inteligenta in comunicare.

Dar oare unde ar trebui sa inceapa creativitatea si sa se sfarseasca? Greu, domne greu... pentru ca atunci cand te pornesti pe o idee nu te mai opreste nici CNA-ul... Ne atasam de concept si, uneori, uitam care e scopul strategic al campaniei de comunicare, targetul etc. E minunat sa creezi, sa creezi si iar sa creezi, nimic de zis.. Dar daca publicul este orbit de glumite sau cine stie ce efecte de executie si nu proceseaza mesajul publicitar, atunci creatia ta e muta si surda.
Intotdeauna am urat reclamele demonstrative de tip Dero, pana sa ma prind acum multa vreme ca ele isi fac treaba mai bine decat o fac multe reclame creative, pentru ca vand, vand si iar vand! Sunt clare, simple si pe intelesul publicului-tinta aka gospodinele.

Iubesc creativitatea in toate formele ei, mai ales in advertising, dar in ultima vreme focusul este doar pe a atrage atentia, reclama trebuie sa urle de creativitate. S-a uitat de limite, de obiectivele de comunicare, de impactul practic.

Cand eram prin liceu ma batea gandul sa dau la Jurnalism si cand am aflat ca exista o materie care se numea Creativitate la care se dadeau meditatii am ramas speachless... Mi se parea redundanta ideea... Cum sa meditezi pe cineva la creativitate?! Consideram ca tot ce tine de creatie nu cunoaste incorsetari, ca tine de instinct, de pornire interioara. Nimic mai FALS! Orice idee nefiltrata corect este nula, pentru ca nu poate fi tradusa corespunzator pentru receptor. Limbajul si contextul decid daca ideea ta ajunge unde trebuie si isi face treaba.

Condeiul scrie, deseneaza, creeaza lumi peste lumi, dar daca registrul nu este unul inteligibil pentru cel care ii admira creatia, devine un "pseudopicasso" al publicitatii... toata lumea se preface ca intelege si atribuie sensuri - ca sa nu par "limitat" si sa nu fiu marginalizat. Sau, in cel mai bun caz, creatia publicitara se imprima mecanic pe buzele tuturor prin glumite si referiri comparative.

Ce diferentiaza creativitatea de creativitatea inteligenta in publicitate? Cifrele post-campanie, awareness-ul generat si executia. Destul de simplu in teorie. Insa in practica, devine din ce in ce mai greu sa stabilesti niste limite reale... pentru ca pornirea artistului e al naibii de greu de stavilit.

Natura umana este una creatoare, care inventeaza si reinventeaza tot ce intalneste. Este de datoria oamenilor de comunicare sa incerce sa creioneze modele si sa aleaga instrumentele corecte, astfel incat creatia in sine sa fie perceputa si asimilata cat mai aproape de realitatea ei.

Asa ca oameni buni, creati, creati, creati, dar hai sa o facem mai mult cu capul decat cu sufletul, pentru ca poeti sunt multi, dar POEZIILE notabile le numeri pe degete...

What have we done to the world? Look what we've done...

Da, he's gone... Ma alatur turmei de postari pe tema "Moartea lui Michael- The king of pop". O fac in mod constient, neoriginal, dar asa mi-a dictat ceva in interior. Acest liant dintre generatiile muzicale, care este idolatrizat din nou acum (post mortem), a fost crucificat si scuipat cu vorbe si actiuni grele (pedofil, monstru, outrated etc.) de nimeni altii decat de noi. Da, noi! Care alimentam ziarele si emisiunile de scandal cu tiraje si ratinguri.

Michael Jackson - Leave Me Alone

Da, MEDIA, prima putere in stat, care adulmeca mirosul de "sange imagologic" si loveste, darama. Mai trist e ca media nu exista fara noi si, prin asta, suntem direct implicati in toate demersurile acesteia.

Pentru mine si pentru multi MJ a fost si va ramane o sursa de inspiratie, o evadare, o eliberare si, mai ales, un simbol al artistului in forma sa originara. Am fost un spectator amortit la lupta si realizarile lui, m-am bucurat de ce a oferit lumii si m-am cutremurat vazand ce a primit inapoi...

Michael Jackson - Stranger In Moscow

Inca nu pot constientiza moartea lui, pentru ca el exista si va exista prin ce a lasat in urma. Prin asta ne diferentiem noi, muritorii de rand, de astfel de oameni vizionari... oameni care reinventeza notiunea de talent... ei lasa ceva lumii, ceva care nu moare.

Michael Jackson -Cry

Muzica lui nu cunoaste varsta, culoare sau statut social. Ea uneste suflete si face ocolul unei lumi obosite, care se infioara, danseaza si se descarca de griji pe beat-urile ei de zeci de ani... Insa pentru a da acest dar lumii, a renuntat la tot... identitate, viata, ajungand sa traiasca cosmarul propriului succes. Mintea umana nu poate percepe ideea de artist perfect si atunci ataca omul din spate, pana cand acesta ajunge sa duca o viata de detinut, sa fie prizonierul propriei creatii. Totul fara dreptul de a alege. Pana ajungi sa urasti efectiv produsul propriei creatii, sa simti ca innebunesti, ca te sufoca resentimentele, furia...

Michael Jackson & Janet Jackson - Scream

Ma doare, ma oripileaza sa vad, sa aud, sa cred, sa ma mai intereseze de informatiile fabricate de media? Pe voi?
E asa usor sa arunci cu pietre, dar si mai usor e sa stai in coltul tau si sa observi cum se arunca cu pietre, participand la actul in sine prin pasivitatea noastra.

Michael Jackson - Earth Song ST

E adevarat, cu totii stim ca pentru a ajunge la un astfel de nivel de popularitate si valoare te astepti sa fii lovit, sa nu mai stii ce inseamna intimitate, sa pierzi oameni dragi si sa "castigi altfel de prieteni" , dar nimeni nu cred ca isi imagineaza in ce se poate transforma un astfel de ideal si cata lupta e in culisele lui... Pentru MJ motorul unei vieti stralucitoare si agonice a fost publicul.

Nu pot decat sa ascult in continuare muzica ta si sa ma bucur ca generatiile noastre s-au intersectat Multumesc...

Cand pasiunea te inunda, devii sclavul ei, sacrifici orice, ea te inalta, ea te devoreaza, ea iti da nemurire...

Erase and... escape your expectations of "humanity"

Yeah I'm back:)... A fost o pauza destul de lunga in care am lasat ambuscada de ganduri sa vina si sa treaca, dar uite ca mi s-a facut dor. Postul din noaptea asta este o pseudo-revelatie puerila, dar o voi impartasi cu voi cu riscul de a nu aduce nimic nou de data asta: Omul are profund sadita in el samanta egoismului, la unii dintre noi ea ramane inghetata in stadiul embrionar, pe cand la altii infloreste cu o viteza coplesitoare. Totul cat se poate de normal pana aici... Insa sunt multi dintre noi carora le pasa de cei carora nu le pasa la randul lor. Reality bites:). Tell me something I dont't know...
Consolarea probata? Tot timpul e vorba de alegere si practic fiecare primeste ceea ce merita intr-o forma sau alta, mai devreme sau mai tarziu. Conturile se regleaza independent de noi, totul e ciclic si roata nu iarta si nu uita niciun demers. A dori binele pentru cat mai multi este un fals ideal, o ineptie copilareasca, pe care unii efectiv nu invata sa o evite.
E cel mai lame sa traiesti, constient fiind, in franturi, sa fii numai suflet si sa rupi din tine, sa dai fara sa ai pretentia sa primesti inapoi. Sa nu inveti niciodata ca motorul oricarei actiuni umane este propriul interes.

Fiecare dintre noi este un mijloc pentru scopurile cuiva, stralucim cat stralucim, dupa care suntem aruncati la cosul de gunoi sau suntem amintiri fade, care nu mai trezesc nimic, poate chiar nici bunul simt de a arunca un zambet sau o urma de respect, presupunand ca aportul nostru la vietile celor din jur a fost pozitiv intr-o oarecare masura.

Am mai spus eu candva, vom fi mereu dezamagiti daca nu renuntam sa cautam propria oglindire in ceilalti. Daca te astepti ca un gest al tau sa come back sau sa marcheze persoana respectiva forever, nu vei acumula decat frustrari.

Suntem cei mai tari in a complica lucrurile simple, a vedea 50 de fatete ale unei probleme cu doua laturi mari si late si asta pentru ca blestemul cutiei Pandorei respira in noi, pentru ca lasam speranta sa nasca dorinte si ganduri de mai bine si mai frumos. Ei bine, la oameni nu functioneaza. Numai ce creezi cu propriile tale maini poate fi asa cum visezi, poate fi controlabil si nu te va trada sau darama. Dar nici asa nu e bine, nu-i asa? Pentru ca unde mai este provocarea daca ai totul exact asa cum vrei.

Sunt putini care se multumesc cu niste marionete in jurul lor, pentru ca indiferent cat de limitat ai fi, tot te trezesti intr-o dimineata cu dorinta nebuna de a lupta pentru ceva care conteaza pentru tine. Insa dupa un timp dupa ce dai tot si un pic peste, povestea se termina, alta incepe si te impiedici intamplator de trecut, doar ca sa primesti un zambet ironic si doua vorbe expeditive...atunci realizezi ca practic nimic din trecut nu conteaza, prezentul si viitorul sunt tot ce ai. Accepti sau iti place sa te lupti cu nisipurile miscatoare?

Uitandu-te inapoi nu faci decat sa alimentezi puroiul unor esecuri sau unor handicapuri care nu vor sa moara. E asa usor sa insiri vorbe, sa le crezi, sa iti setezi noi orizonturi ceva mai mecanice si mai simpliste, dar te lovesti mereu de o problema, suntem oameni, iar oamenii nu stiu ce vor cu adevarat niciodata, pentru ca sunt lacomi si confuzi. "So, what's in it for me? Nimic?! Glumesti, nu? Pey de ce mai purtam discutia asta?", cam astea sunt gandurile reale ale celor din jur, ganduri mascate frumos cu vorbe evazive si limbaj nonverbal.

Imi doresc sa schimb lumea, dar ea nu doreste sa fie schimbata, pentru ca ii este bine asa, pentru ca egoismul este singura ratiune de a fi intr-un context lipsit de iubire pentru celalat in adevaratul sens. Cum sa inveti sa fii egoist? Exista retete? Cum poti iubi fara sa doara, fara sa renunti la tine? Cum poti trai si actiona ca sa iti fie doar tie bine? In conditiile in care shuturile sistematice ale vietii au devenit simple mangaieri, nu sunt in stare sa trezeasca in tine dorinta de a te iubi pe tine inainte pe toate....

Unii nu pot iubi decat asa si nu traiesc cu adevarat decat aruncand orice scut, decat dansand naked on the highway. De ce? Pentru ca sunt liberi, indiferent de palme, de nori sau dezamagiri, pentru ca totul lor este ceva ce unii nu vor fi capabili niciodata sa inteleaga. Iar cand astfel de oameni decid sa puna punct si se stinge ceva in ei, e timpul sa iti pui un mare semn de intrebare privind valorile tale si viata pe care o "traiesti", sa te uiti adanc in sufletul celui de langa tine si sa "vezi" daca in el pulseaza lumina care te elibereaza sau daca nu poti trece mai departe de o privire goala. Ai descoperit prietenie, iubire in jurul tau? Exista sau ti-e frica sa vezi? In ce consta fericirea ta?

In viata nu exista winners and losers, exista doar oameni care vor sa vada mai departe de imediat, de sigur si oameni care refuza si prefera o pseudo-libertate compensata de "imagine" si teatru lejer.

Concluzia? O trageti voi mai bine... iar cand descoperiti un manual "cum sa fii egoist in cativa pasi simpli" dati un semn:). Sau mai bine "Cum sa devii limitat", pentru ca fericiti sunt cei saraci cu duhul.

Hai sa ne facem propria realitate mai frumoasa:). Sa alegem bucuria de a fi liber si sa invatam sa stergem ce ne consuma inutil existenta. Noi sa fim sanatosi...

Sunteti pupati, dragii mei.
Eu

This is a TOAST... to US... to the people who have us, the losers who had us and the lucky bastards who will meet us!

Postul acesta s-a vrut o scrisoare deschisa in atentia oamenilor fara coloana vertebrala, oamenilor prea slabi ca sa se ancoreze in valori precum: demnitate, bun simt, cuvant... oamenilor care nu pot inainta in viata pe propriile picioare, care dezvolta foarte usor obsesii, pe care le confunda cu iubirea si prietenia... obsesii ce developeaza acte disperate, egoiste, care coboara pana la ultimul nivel de degradare umana. Oameni care manipuleaza prin santaj emotional, generand mila si atentie over and over again. Oameni care fac un lucru frumos doar pentru a compensa un lucru urat pe care l-au facut, care nu stiu cand sa se opreasca, care lupta pentru false idealuri... Astfel de caractere mari ne paraziteaza existenta provocand un dezechilibru total si trebuie eliminati brutal si irevocabil, precum scoti un plasture.

Rabdarea, altruismul si dorinta de a fi bine alimenteaza, nu vindeca sindromul descris mai sus... si o spun cu mare certitudine, pentru ca, fara voia mea, am devenit expert in astfel de cazuri. Mai mult, am constatat ca aveam dreptate:), cand acesti wannabies reusesc sa isi schimbe cat de cat centrul de interes, tot ce a fost in urma capata alte valori si se intorc la originile egoiste. Ce nu inteleg eu si condamn este faptul ca inca se agata de tine, nu te lasa sa traiesti, sa respiri din nou viata... tot reapar ca niste copii rasfatati, care vor sa faca "nanananana"... uite ce am mai facut eu, ce shmecher cu 3 de shm sunt eu.... LAMEO!!! Rasu-plansu asa... penibil.

Si mai trist e ca daca antenutele lor depisteaza o schimbare in tine, ca te afecteaza intr-o mai mica sau mai mare masura actele lor, nu se lasa pana nu varsa tot... eh.. de la asta pana la a distruge ce a mai ramas dintr-o amarata de prietenie e doar un pas, pentru ca toate au o limita. Well, erase, rewind and fuck the hell off, 'cause I'm not mother fucking Theresa. Enough is enough!

Ce e interesant este ca poti distruge foarte usor astfel de oameni, trebuie doar sa vrei... si ii zdrobesti ca pe niste insecte ametite.

E chiar foarte simplu:

1. le poti arata din nou ce au pierdut

2. le poti induce stari prin apelul la trecut

3. ii poti lovi exact unde stii ca ii doare

4. le poti influenta foarte usor deciziile

5. te poti juca cu mintea lor pana face Poc! si pana devine fun

Bang, bang! You hit the ground...

Hash, hash, baby don't cry...

Dar merita? Eu zic ca nu merita efortul... Dar subliniez, exista limite in toate... In cazul meu, cand am facut click... nasol moment! Pentru ca nu ma las pana nu se intampla ce vreau sa se intample, am mai facut asta si m-am surprins eu pe mine... cum au iesit lucrurile fara sa ma chinui prea mult... nici macar nu e o provocare... e doar o chestiune de vointa. Cred ca tocmai s-a terminat sacul cu bunavointa... era si timpul... tarziu, tarziu.

Dragii mei, ma uit in jur si vad atata amaraciune, durere, neajuns... chiar nu are sens sa mai irosim nici macar o secunda cu ganduri, stari si oameni care nu merita. Orice poveste are si un sfarsit, noi alegem care si cum sa fie.... So drown in your Silicon Valley, my darling.

Recviem of a damaged reality

Why?

What?




When ?




Now?

End...