Vrand, nevrand ma tot impiedic de eternul subiect, mintea umana, cea cu "n" colturi, zilioane de dimensiuni si diferente imposibil de definit... toate conspirand mereu la autodistrugere... Da, da, da, plictisita creatura mai e si omul... se naste si moare prada indoielii carteziene, traindu-si "frumoasa" si scurta viata sub semnul intrebarii. Nimic impresionant pana aici, ar fi insa o miiica problema, consecinta directa a indoielii carteziene, faptul omul se supune pe sine efectului domino in totul, cariera, viata, idealuri, relatii interumane, creatii, sanatate etc. 
Omul viseaza si viseaza... si viseaza din nou, pentru ca apoi sa-si fabrice false proiectii ale idealurilor in realitatea cotidiana... well, e absurd... suntem cu totii niste absurzi... ridicam castele de carti, pentru ca apoi sa privim cum cartile se prabusesc peste noi... Reality bites, people! Always, NO EXCEPTIONS. Tot ce cladim ne place, ne incanta simturile si emotiile pana la un punct si atunci... Timbeeeeer! Hopeless...
Suntem degeneratia viitorului, conceputi sa ne autodistrugem prin atitudine, gesturi, ganduri. EMO este OUTRATED, e doar un trend confectionat de mass media pentru a furniza subiecte pe banda rulanta. Natura distructiva a omului... goes way, way back. Ganditi-va doar de cate ori vi s-a intamplat sa va doriti foarte mult ceva, sa il obtineti, pentru ca apoi sa vi se pare total neinteresant... sau, MAI RAU, de cate ori ati desfiintat o situatie, cand defapt intentia era complet diferita?... Exista explicatii logice? Anyone?
Ordinea ar cam fi asta: Vis=>Speranta=>Iluzie=> Plan Real=> Deziluzie
Cam care ar fi concluzia? Ca nu stim ce vrem? Ca vrem pre mult, prea putin?? Eu m-am pierdut... poate ma luminati voi. As tinde sa punctez asa... suntem niste fiinte imperfecte care cer perfectiune, care sunt condamnate la nemultumire de sine si de ceilalti.
Every piece of the puzzle is a way to tell you that you can never have what you want, because you don't know what that is.... even though you have it, you'll see that later, after everything is gone... But we're ok with that cliché, we've all accepted it as our own.
Imagine a world that you created... Do you actualy believe that you won't get tired of it or wish to change it? Neah... everything is everything and everything isn't good enough.
Efectul domino este reflectia unui EU plictisit, mereu in cautare de ALTCEVA. Cand darami ce ce ai cladit la un moment dat, iti asiguri satisfactia de a reusi din nou sa ridici ce ai stricat, sentimentul de "winner", chiar de "God" pentru unii... Si pe urma o iei de la capat...
Este asa usor sa alegi sa fii orb, sa te scarpini tacticos pe frunte si sa te intrebi... WTF went wrong? Fara sa ai curiozitatea sa cauti in tine explicatii, solutii... dar NU, lasam totul sa cada, fara sa facem nimic... pentru ca apoi sa ERASE & REWIND on and on...
Raspunsuri exista intotdeauna, doar ca alegem sa nu le cautam, sa nu le vedem. Suntem cei mai buni la gasit defecte lumii exterioare, putem desfiinta foarte usor orice si pe oricine... asa in mod gratuit. E sport international mai nou... De ce?
Natura umana... Genial nu? S-au dus vremurile in care oamenii erau previzibili, acum fiecare isi scrie propria poveste, captuseste cu corector galbui ce si cum doreste... sau mai simplu, da foc manuscrisului si o ia de la capat din propria cenusa...
