Exista momente in care totul pare fara iesire si iti vine sa urlii catre cer "Why me??". Ca un cobai prins intr-un labirint complex, ne invartim si obosim sa mai cautam portita catre lumina. Suna cunoscut? Eu cred ca da, cu totii trecem prin astfel de stari. Unii se exteriorizeaza, altii traiesc totul in ei. Cert e ca fiecare dintre noi isi vede propria drama drept cea mai "dramatica"...Moments when the world caves in, the sky falls down and you lose the will to fight.
Ce se intampla atunci cand te simti singur, parasit de prieteni, sufocat de amintiri intunecate, exploatat de sefi si deadline-uri? Atunci intram in pretioasa stare de blocaj mental, de SYSTEM OVERLOAD! Atunci cand vrei doar sa te retragi intr-un colt sa iti plangi de mila, sa te ratacesti pe strazi printre milioane de john does, sa incerci sa te pierzi intre ei, sa urmaresti cu privirea si pasul o alee lunga intr-un parc... sa respingi orice contact cu planul real, sa te ascunzi de tine...
"Sadness is beautiful, loneliness is tragical..." canta AJ in "departata" mea copilarie. N-as prea vrea sa il aprob, dar, in momentele de cadere in letargie, par foarte reale aceste ganduri. Dar de ce trebuie sa existe aceste stari? Oare doar prin pendularea intre bine si rau, putem aprecia cu adevarat binele? Poate ca aceste doua concepte nici nu exista si doar le-a fabricat mintea umana, obosita si plictisita... Sau doar omul este sado-masochist de la natura? 
Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima! Carpe diem! Don't worry, be happy! YEAH RIGHT and pigs do indeed fly, don't they?!!
Fericiti cei saraci cu duhul... mare adevar! Imagine a world where we would stop over-analyzing everything... a world with simple facts, problems, solutions. Mai bine orbit pe viata de naivitate, decat lucid, constient de toate jocurile si meschinariile sociale. What you don't know, can't hurt you... Sau dupa cum spuneam la un moment dat: Si cortina se ridica, esti sigur ca vrei sa vezi ce se ascunde in spatele ei?
Bineinteles ca nu ne putem abtine, doar misterul Cutiei Pandorei este irezistibil nu-i asa? Ne aruncam cu capul inainte in gol, ne calculam caderea si deziluzia, dar suntem datori fata de noi insine sa o facem. Mintea umana este predestinata la auto-tortura. Ne echipam cu false probleme si pornim la drum, ne consumam repede ca un bat de chibrit aprins si rezolvam exact NIMIC. Ne irosim existenta si asa cum mult prea limitata. Zambeste, maine poate fi mai rau:).
Interesant cum te trezesti intr-o zi si toate trag de tine, prietenii, scoala, parintii, sufletul, trecutul, prezentul, viitorul... iar tu ajungi sa te infurii cu tine insuti, in unele cazuri sa te superi pe Dumnezeu ca sa nu iti asumi vina, sa nu mai poti reactiona, sa vrei sa nu-ti mai pese de nimic, sa inventezi un buton de STOP pe care sa apesi cu cea mai mare satisfactie. Sa traiesti un timp in paralel cu o lume inghetata si sa poti distruge sau repara orice.
"Just have a little patience... I'm feeling your frustration... the pain will stop... in time. My heart is numb has no feeling." Si ca sa ingrop de tot topicul "inspirat" de astazi o sa intru in sursa primordiala a deznadejdii THE ALLMIGHTY LOVE, cea mai distructiva dintre toate sursele. Un mix chimic dezechibrat care da nastere unor mutatii emotionale care ne arunca intr-o amorteala metafizica, care seamana cu betia din multe puncte de vedere. "Nimeni n-o sa iti explice ce e dragostea/ Asta singur intr-o zi de vara o vei afla/ Si atunci sa nu uiti de inima ta.../ Binele si raul in jurul tau se vor juca/ Lumea asta moarta va-ncerca sa-ti fure dragostea/ Si atunci sa nu uiti de inima ta..."
Dupa un timp aceste stari de ultimate chaos isi gasesc rezolvarea intr-un fel sau altul. La fel cum te-ai inclinat te poti si ridica. Ceea ce este mai dificil, este faptul ca in aceste momente de gradul 0 pierzi controlul sau, mai exact, preferi sa te izbesti de zid decat sa te mai lupti cu fraiele presiunii crescande. You simply let got... La acest topic nu exista concluzie... Va las pe voi sa ma luminati. Keep on smiling, the sun is gonna keep on shining... nu pentru mult timp!
V-ati intrebat vreodata de ce unii oameni imbraca rolul de victime, in conditiile in care este in puterea lor sa se ridice sau sa coboare? Este cel mai usor sa arunci vina pe destin, pe nedreptatile vietii, pe oamenii din viata ta si sa nu iti asumi propria existenta. Fiecare dintre noi este arhitectul propriei lumi, direct responsabil de fiecare treapta construita si de fiecare fisura care poate duce la prabusirea castelului proiectat. Cei mai "interesanti" oameni sunt aceia care fac rau, gresesc in mod constient fata de ceilalti, pentru ca apoi sa se revolte cand cei "prejudiciati" reactioneaza negativ... cand se vad izolati sau ocoliti... tot ei sunt victimele.
Dar nu... aceste caractere "mari" se traduc prin egoism, orizont limitat de propriul narcisism, de psihologia "totul mi se cuvine", sunt obisnuite cu ipostaza de a fi in centrul atentiei, iar cand ajung sa fie singuri, pentru ca pana si prietenia are barierele ei... se plang ca viata e dura si oamenii rai... Isi creeaza un discurs al indignarii pe care il repeta in stanga si in dreapta pana isi pierde de tot valoarea... Pretios! Fiecare drum isi gaseste rascrucea, sentimentul de "nemurire" se termina la un moment dat, este strivit, pentru ca pentru fiecare om "puternic" exista undeva altul mai puternic... sau cel putin, asa lasa sa se vada. Si atunci "Nu te plange ca esti strivit, daca ai ales sa fii vierme!" I. Kant.
Sa ne asumam pentru o clipa sintagma "Dumnezeu a murit!", sa ne lasam infiorati de ideea ca nu exista nimic mai presus de noi care sa vegheze, sa pedepseasca, sa testeze, sa alimenteze speranta, ca suntem NOI cei direct responsabili de propriul destin... Ca nimeni nu ne asculta gandurile, ca ni se confirma libertatea de a reinventa valorile, o libertate pe care am avut-o tot timpul, insa am preferat sa ne lasam condusi, pentru ca astfel ne puteam plange ca greselile noastre nu ne apartin. Master or slave? Conducator sau condus?
Mi-au placut dintotdeuna oamenii care te privesc adanc in ochi indiferent de situatie, care stiu sa plece fruntea cand au calcat stramb, care stiu ca poverile vietii sunt construite de noi insine, prin atitudinea noastra fata de ele. I get knocked down, but I get up again, you're never gonna keep me down! Acesti oameni cand se simt striviti de societatea in care traiesc se intorc catre sine si cauta problema din interior pentru a gasi solutii pentru exterior. E prea facil sa arunci cu noroi cand esti improscat si tu, sa arati cu degetul, sa alegi sa fii vierme. Doar oare merita? Nu este totul impotriva ta! Tu esti impotriva ta! Depinde doar de tine ce drum vei urma.
Liberul arbitru este o arma cu mult prea puternica pentru unii si mai nou, ii copleseste... pacat ca isi tot pierde intelesul pentru multi. Devine un simplu pretext de afirmare a nonvalorii.
Desigur ca niciodata nu vei primi ce consideri tu (autoevaluandu-te) ca meriti. Si daca asta speri, o sa cazi rau si greu din lumea ta ideatica. Lupti ca sa lupti din nou, cam astea sunt regulile jocului. Deal with it... what goes around, comes always back around.
Care pe care? Vechea zicala care sublinia ideea ca dormi dupa cum iti asterni continea mult adevar. Do you wanna play or be played? Totul se reduce la alegere.
" Be the change you wanna see in the world." Mahatma Gandhi
A worm will always be a worm... si aici "stie cine cunoashte ca sa zic ashea...":). 
Let's waste time
