Incepusem acest post de ceva vreme (partea foto) ... si iata ca i-a venit si lui randul, mai bine mai tarziu, decat niciodata... Cine a spus ca atunci cand exista sentimente merita sa dai tot si poate chiar ceva peste... cred ca era beat, naiv sau victima sigura. Daca dai tot, risti sa ramai fara nimic, iar noul "proprietar al tot-ului tau" s-ar putea sa uite ca existi. Nimanui nu-i va pasa de tine asa cum meriti si daca ai impresia asta...ghinion..., asa ca ai grija si pastreaza ceva si pentru tine. Mentionez ca mai sus nu exista niciun fel de referire materiala, desi pentru multi si aceasta latura este expusa semnificativ in relatii.
Frumos cum, orb fiind, te arunci, te dai peste cap de trei ori ca sa il bucuri pe celalalt, pentru ca apoi sa ai o mica, MARE surpriza... sa constati ca ce inseamna pentru tine enorm, inseamna fix nimic pentru celalalt...
Totul se darama mai devreme sau mai tarziu, asa ca de ce sa alegi sa te expui? Ca sa ai ce sa pierzi? Ca sa alegi sa te lovesti de zidurile invizibile ale egocentrismului unora?
Iar pentru cei care inca mai cred in povesti cu printzi si printzese, in paradisul iubirii si intelegerii... NEWS FLASH, NU EXISTA! C'est foutu demult, inca din vremea unicornilor inaripati! Accepti sau alegi sa te minti singur constant.
Cand dai, dai, dai si iar dai la un moment dat.... mai spui si STOP, totul are limite in viata asta... Iar daca mai ai si norocul sa dai peste un partener care iti insira epopee, "monumente" de vorbe goale si hipnotizante care iti spun FIX NIMIC, u've got it all... Nu cred ca exista cineva care vrea sa i se spuna exact ce vrea sa auda, fara vreo baza practica.... Sau daca cineva alege sa faca asta, o face inconstient. Vorba trebuie sa fie umbra faptei, nicidecum invers...
Dar NU, haideti sa vorbim vorbe!
Si ca sa fie perfect, cand ceva nu iese sau, mai rau, iese la suprafata contrar asteptarilor sau dorintelor si eforturilor... ne cade cerul in cap, drama noastra e cea mai drama, spargem, urlam, lovim, tunam, fulgeram, plangem oceane.... Hai, hai, ai dat de greu?... Nu ti-a spus nimeni ca lacrimile sunt pentru ingeri si copii? O lacrima nu sterge nimic, pe mine ma lasa rece de cele mai multe ori, iar cand episoadele sunt repetitive, deja... e mult prea mult... e ca o piesa de teatru ieftina sau o refulare a neputintei. E ok sa plangi, e uman, te descarci, dar nicidecum un lucru pe care sa il invoci tot timpul, nu este ceva cu care te mandresti... ci un ritual intim... care marcheaza momente... tragice, fericite... atunci intr-adevar au valoare lacrimile....
E asa trist sa pierzi tot pentru ca nu stii sau esti incapabil sa apreciezi, pentru ca nu vezi, nu simti, NU ACTIONEZI... e usor sa te ascunzi in coltul tau de lume si sa arunci vina pe altii, pe viata... e prea greu si solicitant, sa te uiti si in tine si sa vezi ca si tu gresesti.
Relatiile sunt un carusel halucinant de compromisuri si dezamagiri, acest lucru se datoreaza in mare parte pentru ca nu ne iubim noi pe noi suficient. Cineva imi spunea zilele trecute ca a invatat de la oameni ca o surpriza pentru cineva drag nu este intotdeauna cea mai buna idee, oamenii reactioneaza diferit sau NU reactioneaza nicidecum cum ne-am imagina noi. Demersul "safe" ar fi sa NU facem surprize, am aflat si eu in cele din urma... traindu-mi propria experienta... nimeni nu merita, ceea ce stii sigur ca nimeni nu ti-ar face vreodata tie.
Ce am invatat de la subiectul de azi? Ca trebuie sa ne iubim pe noi insine mai mult, ca orice compromis are efecte secundare, ca viata e prea scurta ca sa ne investim timpul in persoanele nepotrivite, ca totul are o limita si un sfarsit, mai ales rabdarea si increderea... ca visul cateodata moare, se stinge, se reaprinde, insa pana la urma moare daca nu are pentru ce sa zboare.